De ce sângerează femeile în fiecare lună: explicaţia menstruaţiei (VIDEO)

V-aţi întrebat vreodată de ce trebuie să trecem prin acest chin lunar? Aparent, menstruaţia nu este doar un disconfort major, ci şi o pierdere uriaşă de substanţe nutritive. Care este rolul menstruaţiei?
  • Publicat:
De ce sângerează femeile în fiecare lună: explicaţia menstruaţiei (VIDEO)

Este, în majoritatea cazurilor, dureroasă şi ne dă peste cap hormonii, care ne împing la tot felul de stări, de la tristeţe, frică, anxietate până la crize, plânsete şi râs isteric – menstruaţia, căci despre ea vorbim, este „cadoul” pe care natura ni l-a oferit nouă, femeilor, şi altor trei specii de mamifere: maimuţele, gorilele şi liliecii. Posibil şi chiţcanii, dar încă se studiază acest aspect. 

V-aţi întrebat vreodată de ce trebuie să trecem prin acest chin lunar?

Aparent, menstruaţia nu este doar un disconfort major, ci şi o pierdere uriaşă de substanţe nutritive. Dar, cum nimic în natură nu este întâmplător, care ar putea fi motivul ce stă la baza acesti sângerări lunare?

Aşa cum am învăţat la primele lecţii de anatomie umană, corpul unei femei se pregăteşte în fiecare lună pentru o eventuală sarcină „construind” o membrană bogată în substanţe nutritive în uter. Dacă acest lucru nu se întâmplă, uterul elimină această membrană, prin intermediul menstruaţiei, pentru a face loc unui nou strat proaspăt de nutrienţi pentru eventualul făt, scrie MedicalDaily.

Într-un video realizat de platforma TED, o mişcare globală care imprimă schimbări semnificative prin puterea ideilor, ni se explică detaliat acest proces uimitor prin care trece corpul femeii la menstruaţie. 

Pe scurt, pentru a asigura cele mai bune şanse de supravieţuire embrionilor sănătoşi, natura a făcut în aşa fel încât ovulele fecundate să treacă mai întâi printr-un „test de rezistenţă”, respectiv traversarea acestora prin trompele uterine către uter.

Embrionii care nu reuşesc să facă faţă acestei „călătorii” dificile vor muri sau se vor „îmbolnăvi”, iar rămăşiţele lor cresc riscul de infecţii, aşa că organismul a fost nevoit să găsească o soluţie pentru a scăpa de acestea – fenomen pe care toate femeile îl cunosc astăzi sub denumirea de menstruaţie. 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân