Câte zile rezistă ciorba la frigider în timpul verii. Mihaela Bilic: Nu faceţi cantităţi foarte mari

  • Publicat:
Câte zile rezistă ciorba la frigider în timpul verii. Mihaela Bilic: Nu faceţi cantităţi foarte mari
Foto: Shutterstock

Nu păstraţi mult timp ciorbele în frigider, chiar dacă este vorba despre cele cu legume. Apa este cel mai bun mediu pentru dezvoltarea microorganismelor. Nici legumele nu se lasă multă vreme, chiar în condiţii optime de temperatură. Unele vitamine se distrug extrem de repede.

Dr. Mihaela Bilic ne împărtășește câteva dintre regulile de păstrare a alimentelor în sezonul cald. Iată care sunt acestea!

Câte zile rezistă mâncarea la frigider

Vă place să gătiţi? Dacă în weekend aveţi mai mult timp liber, nu faceţi cantităţi foarte mari de preparate.

Mâncarea gătită doar din vegetale se păstrează cel mult 4 zile la frigider. Iar specialităţile cu conţinut de carne, ouă şi brânzeturi îşi reduc termenul de valabilitate la 2 zile, chiar ţinute la rece.

„În momentul în care într-un preparat punem carne, aceste proteine sunt un mediu de dezvoltare mai rapid pentru bacterii. Tot ce este cu ou, cu carne, cu brânză se va altera mai rapid”, spune dr. Mihaela Bilic.

În măsura în care alimentele sunt mai lichide, pot reprezenta un mediu de cultură pentru germeni dacă sunt ţinute multă vreme.

Deserturile cu lapte se consumă în aceeaşi zi

Şi mare atenţie, mai ales vara, la produsele din lapte dulce. Toate deserturile cu lapte se consumă în aceeaşi zi. Nu faceţi compromisuri.

Laptele luat proaspăt din frigider, din magazin, trebuie dus acasă rapid, la frigider, într-o oră maximum pentru că este un mediu extrem de propice multiplicării bacteriilor. Rezistă însă optim la transport laptele UHT.

În privinţa fructelor, cumpăraţi-le pe cele care nu sunt foarte coapte.

Dacă sunt excesiv de coapte, fructele generează procese de fermentaţie care pot afecta digestia, motiv pentru care e bine să nu consumăm fructele dacă au rămas foarte mult timp la soare.

Deserturile cu făină şi fructe rezistă la frigider maximum 3 zile.

Cum păstrăm corect alimentele în sezonul cald

Dacă aţi gătit o cantitate mare de mâncare, cel mai bine ar fi să o porţionaţi şi să o puneţi la congelator. Respectaţi o regulă.

„Chiar dacă congelarea este pentru câteva zile, în momentul în care dorim să o consumăm, o scoatem de la congelator în ziua respectivă”, a declarat dr. Bilic.

Menţineti calitatea nutriţională a legumelor dacă nu le fierbeţi foarte mult. Iar carnea gătită la cuptor nu trebuie ţinută până se usucă, pentru că în felul acesta îşi pierde din calităţi.

Sarea se pune la sfârşitul preparării termice, deoarece distruge unele vitamine. Şi calităţile nutriţionale ale frunzelor verzi sunt distruse rapid de sare. Ea are rolul să înmoaie legumele.

Dacă doriţi să faceţi o salată de varză, puteţi să puneţi sarea puţin înainte şi astfel se va înmuia. Dar dacă vorbim de salată, de frunze proaspete, atunci trebuie pusă în momentul servirii, pentru că în 10 minute deja schimbă calitatea frunzelor.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”