Sange menstrual cu cheaguri
Dr. Andreas Vythoulkas Medic specialist obstetrica-ginecologie

Buna ziua, pastilele anticonceptionale pot da astfel de dereglari, fie la inceputul utilizarii... citește

Cele mai
Caută în:

Bolnavii care au nevoie de transplant medular beneficiază de sprijin din partea nou-înfiinţatei Societăţi Române de Transplant Medular

Aproximativ 3 din 100.000 de oameni au nevoie, anual, de transplant medular cu celule stem hematopoietice, se arată într-un raport al Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice. Este vorba despre pacienţi diagnosticaţi cu boli hematologice şi oncologice grave, aşa cum este leucemia, de exemplu, şi pentru care transplantul de măduvă poate însemna o mare şansă de vindecare.


În România, în 2015, erau realizate 237 de transplanturi de celule stem hematopoietice, potrivit Agenţiei Naţionale de Transplant, cele mai multe dintre aceste proceduri fiind realizate pentru tratarea mielomului multiplu, a limfomului Hodgkin, a limfomului non-Hodgkin, a leucemiei acute mieloide sau a leucemiei acute limfoblastice.

Numărul acestor proceduri este în creştere, în ultimii ani, ţara noastră aflându-se în topul statelor cu cele mai mari salturi în privinţa transplanturilor medulare realizate, însă, per total, activitatea de transplant rămâne redusă comparativ cu ţări precum Franţa, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie sau Polonia, potrivit unui raport al European Society for Blood and Marrow Transplantation.

Astfel, pentru sprijinirea transplantului medular în România a fost înfiinţată Societatea Română de Transplant Medular.

Dezvoltarea activităţii de transplant medular în bolile hematologice şi nehematologice, în sistemul de sănătate românesc, este unul dintre obiectivele prioritare stabilite la fondarea organizaţiei. În acest sens, Societatea urmăreşte realizarea şi coordonarea cercetării ştiinţifice în această ramură medicală, la nivel naţional, formarea profesională continuă, precum şi asigurarea activităţii de supervizare pentru tehnicile de transplant medular şi de celule stem.

„În cadrul Societăţii Române de Transplant Medular ne propunem să venim în sprijinul bolnavilor care au nevoie de acest tip de transplant, prin susţinerea dezvoltării acestor proceduri în România, asigurând, prin membrii Societăţii, expertiza necesară extinderii activităţii de transplant medular. Ne dorim să cream un cadru de cercetare ştiinţifică în domeniu, precum şi de formare profesională continuă, care să le faciliteze profesioniştilor implicaţi în realizarea transplantului medular accesul la cele mai noi informaţii, pentru îmbunătăţirea permanentă a practicii clinice. De aceea, Societatea vizează stabilirea de parteneriate cu organizaţiile şi instituţiile naţionale şi internaţionale active în această zonă medicală, pentru a aduce la cunoştinţa medicilor români progresele din domeniu. Ne bazăm pe o colaborare fructuoasă cu autorităţile din sistemul de sănătate în demararea unor strategii şi programe naţionale de sprijinire a activităţilor de transplant medular”, a declarat Conf. dr. Alina Tănase, preşedintele Societăţii Române de Transplant Medular.

Pentru atingerea obiectivelor propuse, Societatea Română de Transplant Medular are în vedere:

  • Elaborarea de programe curriculare privind formarea şi dezvoltarea profesională continuă în domeniu;
  • Crearea la nivel naţional, a unor micro-centre de resurse, informare, cercetare şi instruire pentru personalul implicat în domeniu;
  • Colaborarea cu instituţii guvernamentale şi neguvernamentale româneşti şi organizaţii internaţionale;
  • Derularea de proiecte de informare pentru creşterea gradului de conştientizare, în rândul publicului larg, a problematicii transplantului medular în contextul naţional.

În România, activitatea de transplant medular este concentrată momentan în patru centre: Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu” Timişoara, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş şi Spitalul Clinic Colţea.

Citește și:
Leucemie acută limfoblastică: simptome, analize, tratament şi reacţii adverse
Leucemia la copii, vindecată cu ajutorul unui tratament revoluţionar! Ce presupune şi cât va costa
Leucemia, „boala sângelui alb” – simptome care ar trebui să te îngrijoreze
Leucemia mieloidă cronică
Nu ignora oboseala şi durerile de oase: pot ascunde o formă de cancer de sânge!


Exclusiv Online - 20.03.2017
Citește pe one.ro
Jennifer Lopez, într-o rochie "naked" de ziua ei. Artista a împlinit 48 de ani Jennifer Lopez, într-o rochie "naked" de ziua ei. Artista a împlinit...
Mihaela Rădulescu, efectele nedorite ale unui machiaj nereuşit Mihaela Rădulescu, efectele nedorite ale unui machiaj nereuşit
Leu Leu 23 iulie - 22 august

Leii se dedică în această perioadă gătitului! Ei vor să îşi perfecţioneze tehnica şi nu se lasă păgubaşi până când preparatul lor nu este perfect. Chiar dacă de obicei preferă să iasă...citește mai departe

comments powered by Disqus

×

One.ro
Meniul regal. Ce s-a mâncat la nunta frumoasei principese Ileana Meniul regal. Ce s-a mâncat la nunta frumoasei...
De nerecunoscut! Cum arată Robert Pattinson...
Cum arată Amalia Enache în costum de baie
Zf.ro
Nimeni nu o cunoaşte, dar este una dintre cele mai PUTERNICE şi de TEMUT femei din Europa. Cele mai puternice companii din lume tremură când aud numele ei Nimeni nu o cunoaşte, dar este una dintre...
BusinessMagazin.ro
Statiunea din Romania unde sute de persoane merg zilnic. Mulţi dorm în maşină ca să stea mai multe zile Statiunea din Romania unde sute de persoane...
SFÂRŞITUL BENZINEI? A apărut combustibilul...
Descopera.ro
Cum arăta Hiroshima înainte de a fi bombardată. Imagini RARE prezintă viaţa locuitorilor înainte de dezastru Cum arăta Hiroshima înainte de a fi bombardată....
O PROSTITUATĂ a sunat la ambulanţă pentru...
Această tânără s-a încris la prima...
Mediafax.ro
Când va fi înmormântată Denisa Manelista. ANUNŢUL făcut de familia artistei Când va fi înmormântată Denisa Manelista....
Acesta e oraşul care obţine CÂŞTIGURI...
DOLIU în lumea muzicii! A murit la 27 de...
Gandul.info
TRANSFORMARE ULUITOARE. În urmă cu 10 ani avea 100 de kilograme. Acum este unul dintre cele mai SEXY fotomodele din întreaga lume TRANSFORMARE ULUITOARE. În urmă cu 10...
Această tânără din Cluj a ieşit GOALĂ...
O CELEBRĂ cântăreaţă A POZAT GOALĂ,...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ProSport.ro
S-a terminat! DIVORŢ în showbiz după 19 ani de mariaj fericit. Petrecerile la care ea mergea în perioada de criză nu au ajutat deloc S-a terminat! DIVORŢ în showbiz după...
Ştia că e filmată dar nu i-a păsat:...
Transformare incredibilă! Acum e una din...
ApropoTv.ro
Dan Chişu, despre Mihaela Rădulescu. Iată cel mai mare regret al lui Dan Chişu, despre Mihaela Rădulescu. Iată...
Cui i-a lăsat Denisa Manelista întreaga...
Ce s-a ales de Dan Bordeianu, fostul iubit...
Go4it.ro
Această tânără a cumpărat un CUŢIT de bucătărie din supermarket. Din nefericire pentru ea, a pus în coş şi un ciocan. Ce s-a întâmplat imediat după aceea este INCREDIBIL Această tânără a cumpărat un CUŢIT...
ProMotor.ro
Cele mai SEXY momente din sport. Clipul care nu va apărea niciodată pe TV - VIDEO Cele mai SEXY momente din sport. Clipul...
Această jucătoare de volei a ÎNNEBUNIT...
Frumoasa actriţă a ieşit la plajă şi...
ULTIMA ORĂ
El are 55 de ani, ea 21. Cine este noua „muză” a lui Dan Bittman

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.