Moxibustia, Tui Na, Gu Sha şi tehnica de aplicare a ventuzelor, tehnici eficiente ale medicinei tradiţionale chinezeşti

Chinezii sunt recunoscuţi pentru tehnici şi terapii proprii care au un rol important în recuperarea organismului uman. De sute, chiar mii de ani, medicina tradiţională chinezească are un rol important în restabilirea sănătăţii, în recuperare, în atingerea echilibrului şi a unei stări de bine. Am stat de vorbă cu Paul Hostiuc, kinetoterapeut şi absolvent al Medicinii Tradiţionale Chinezeşti la Universitatea din Nanjing din China despre cele mai eficiente tehnici din medicina chineză, tehnici ce pot fi învăţate sau încercate şi în România.
  • Publicat:
Moxibustia, Tui Na, Gu Sha şi tehnica de aplicare a ventuzelor, tehnici eficiente ale medicinei tradiţionale chinezeşti

Chinezii sunt recunoscuţi pentru tehnici şi terapii proprii care au un rol important în recuperarea organismului uman. De sute, chiar mii de ani, medicina tradiţională chinezească are un rol important în restabilirea sănătăţii, în recuperare, în atingerea echilibrului şi a unei stări de bine. Am stat de vorbă cu Paul Hostiuc, kinetoterapeut şi absolvent al Medicinii Tradiţionale Chinezeşti la Universitatea din Nanjing din China despre cele mai eficiente tehnici din medicina chineză, tehnici ce pot fi învăţate sau încercate şi în România.


Moxibustia

Moxibustia este o tehnică folosită de acupunctori de mii de ani, pentru a trata anumite afecţiuni folosind căldura.
Moxa este fabricată dintr-o plantă numită arthemisa vulgaris, cunoscută sub numele de pelin, care, conform teoriei medicinei chinezeşti are proprietatea de a încălzi meridianele energetice. Moxa se foloseşte în general pe punctele de acupunctură, pentru a încălzi corpul dacă pacientul are rece sau frig în sistemul lui, sau poate fi folosita pentru a tonifia energia corpului în cazul unei energii epuizate. Se mai foloseşte pentru întărirea sistemului imunitar şi creşterea eficienţei acestuia, tratând cu succes afecţiuni cronice, în special reumatismul, edemele, răceala şi gripa, sinuzitele, întăreşte energia deficitară şi sistemul imunitar. Moxa este eficientă şi în cazul durerilor, depresiei, anemiei şi slăbiciunii.

Tui Na

Tui Na  sau masajul terapeutic chinezesc  datează încă din anul 3000 i.Hr. ,  fiind originea tuturor formelor de masaj care există astăzi  şi prima formă de terapie în cadrul medicinei chinezeşti.
Tui Na învigorează şi reglează circulaţia energiei Qi-ului şi a sângelui,  elimină patogenii, armonizează Yin-Yang, Qi-ul şi sângele, îmbunătăţeşte funcţiile organelor şi relaxează sistemul articular-osteo-muscular.
Are un rol deosebit în prevenţia îmbolnăvirilor, stabilizează presiunea arterială, reduce durerea şi calmează spiritul. Toate acestea se obţin prin manevrarea energiilor din meridiane, tehnici de masaj, mişcări pasive şi prin intenţia practicantului de a direcţiona Qi-ul. Deoarece omul şi natura sunt una şi aceeaşi, s-au dezvoltat două stiluri:Yin şi Yang.

Tui Na Yin a fost dezvoltat în părţile de sud şi călduroase ale Chinei pentru a trata o deficienţă de yin sau un exces de yang. Tratamentul va implica răcirea şi calmarea pacientului, sedarea yang-ului şi hrănirea yin-ului. Se aplică în cazul sindroamelor cronice, deficitare şi interioare.
Tui Na Yang a fost dezvoltată în părţile de nord şi friguroase ale Chinei pentru a trata un exces de yin sau o deficienţă de yang.  Tratamentul va implica încălzirea pacientului si a yang-ului, invigorarea circulatiei si relaxarea sistemului articular-osteo-muscular. Se aplică în cazul de sindroame acute, excesive şi exterioare.

Gu Sha

Gua Sha este o metodă de terapie prin care putem debloca obstrucţiile de sânge sau limfă din fascia subcutanată. Se folosesc obiecte cu o margine netedă, cu care se freacă pielea în repetate rânduri, până se înroşeşte, pentru aduce elementele care stagnează la suprafaţă. Acest proces face ca organismul nostru să metabolizeze şi să elimine deşeurile mai repede, rezultând într-o regenerare a sângelui şi celulelor.
Aplicând această tehnică la durerile musculare, pacienţii vor simţi un efect instant de ameliorare.

Terapia ventuzelor

Această terapie a fost dezvoltată în China încă din cele mai vechi timpuri. Din punct de vedere al medicinei tradiţionale chineze ele pot înlătura căldura excesivă şi elibera orice blocaj de energie sau sânge care se
manifestă prin dureri sau sub forma unor patologii. Ventuzele ajută la o vascularizare mai bună şi la ameliorarea şi vindecarea durerilor osteo-articulare şi osteo-musculare. În multe forme de masaj, chiropraxie, osteopatie, shiatsu, reflexoterapie, poate fi adăugată terapia cu ventuze pentru un rezultat mai bun.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări:
Beneficii ascunse ale reflexoterapiei
Beneficii ascunse ale reflexoterapiei
10 remedii naturale care alină arsurile la stomac și indigestia
10 remedii naturale care alină arsurile la stomac și indigestia