Bea ceai verde pentru o inimă puternică!

O descoperire uluitoare a fost efectul pe care ceaiul verde îl are în susţinerea rezistenţei inimii la bolile cardiovasculare. Numeroase studii au arătat că, dacă se bea ceai din belşug şi se consumă alimente bogate în anumiţi polifenoli, se reduce riscul unui atac de cord.
  • Publicat:
Bea ceai verde pentru o inimă puternică!
O descoperire uluitoare a fost efectul pe care ceaiul verde îl are în susţinerea rezistenţei inimii la bolile cardiovasculare. Numeroase studii au arătat că, dacă se bea ceai din belşug şi se consumă alimente bogate în anumiţi polifenoli, se reduce riscul unui atac de cord. 
 
Ceaiul verde protejează împotriva bolilor cardiovasculare în mai multe feluri. În mod specific, consumul de ceai verde scade nivelurile totale ale colesterolului şi are ca rezultat un profil lipidic mai bun (raportul dintre colesterolul LDL şi HDL este îmbunătăţit). În plus, extractul de ceai verde poate fi la fel de eficient ca şi aspirina în subţierea sângelui.

De asemenea, tensiunea arterială este mai mică la consumatorii de ceai. Potrivit unui studiu realizat în Japonia, femeile care au băut zilnic peste 5 ceşti de ceai au prezentat un risc de deces din cauza bolii cardiovasculare cu 31% mai mic comparativ cu femeile care au băut o ceaşcă sau mai puţin zilnic, iar bărbaţii din grupul iubitorilor de ceai au prezentat un risc redus cu 22%.

Un aspect interesant: pentru că băutul ceaiului este popular în Japonia în toate păturile sociale şi în diferite stiluri de viaţă, studiul pare să indice că ceaiul verde furnizează şi alte beneficii pentru sănătate: cei care îl consumă au tendinţa de a face şi alte alegeri sănătoase (fac sport, mănâncă fructe şi legume etc.).

 
Dar s-a demonstrat că ceaiul verde este sănătos în sine, indiferent de celelalte alegeri sănătoase pe care fiecare dintre noi le face sau nu. Nici americanii însă nu se lasă mai prejos.

Cercetătorii de la University of North Carolina School of Public Health au desfăşurat o meta-analiză pentru a înţelege mai bine rolul ceaiului în sănătatea inimii. În final, au stabilit că băutul a 3 ceşti de ceai zilnic poate reduce apariţia atât a atacului de cord, cât şi a bolii coronariene cu nu mai puţin de două treimi.

Dovezi suplimentare ale rolului pozitiv al ceaiului pentru inimă rezultă şi dintr-un studiu cu durata de 7 ani asupra femeilor americane, prin care s-a constatat că riscul de evenimente vasculare importante – infarct, atac cerebral sau deces din cauza bolii cardiovasculare a fost semnificativ mai mic în cazul femeilor care au băut cel puţin 4 ceşti de ceai zilnic.

Mai multe despre efectul ceaiului aupra bolii cardiovasculare în “Cartea ceaiului verde”, www.curteaveche.ro.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andreea Chirila
Andreea Chirilă este absolventă a Facultăţii de Filosofie şi a ocupat timp de 8 ani funcţia de editor coodonator al revistei “Ce se întâmplă, doctore?”. De asemenea, Andreea Chirilă s-a ocupat de rubrica de beauty a revistei, prin pictoriale, articole dedicate tendinţelor din make up, ...
citește mai mult
4 plante pentru un ficat sănătos
4 plante pentru un ficat sănătos
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”