Peştele poate fi periculos pentru femeile însărcinate. Află în ce condiţii!



Sarcina este o perioadă deosebită în viaţa unei femei, iar alimentaţia joacă un rol extrem de important nu doar pentru sănătatea şi starea ei de bine, dar mai ales pentru sănătatea viitorului bebeluş.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Peştele poate fi periculos pentru femeile însărcinate. Află în ce condiţii!



Sarcina este o perioadă deosebită în viaţa unei femei, iar alimentaţia joacă un rol extrem de important nu doar pentru sănătatea şi starea ei de bine, dar mai ales pentru sănătatea viitorului bebeluş.


Însă peştele, unul dintre cele mai sănătoase alimente pe care am fi tentate să le consumăm cât mai des în această perioadă, poate fi de multe ori mai periculos decât pare, având consecinţe profund negative asupra dezvolătrii micuţului.



Orice mamă îşi doreşte ce-i mai bun pentru copilul ei. Aşa se face că, din exces de zel, unele viitoare mămici ar putea consuma din belşug alimente despre care cred că le fac bine.

Specialiştii de la Mayo Clinic avertizează asupra faptului că există un risc pe care peştele şi crustaceele – alimente sănătoase de altfel, îl ridică în cele 9 luni de sarcină

Pericolul mercurului



Când provin din surse sănătoase, de încredere şi nu din ape contaminate, peştele şi fructele de mare sunt furnizori importanţi de proteine şi acizi graşi Omega 3 care contribuie din plin la dezvoltarea cerebrală a bebeluşului. Însă de multe ori acestea conţin şi cantităţi însemnate de mercur care pot fi periculoase pentru micuţ.

Aşadar, evitaţi peştii mari, deoarece aceştia trăiesc mai mult decât cei mici şi, prin urmare, sunt mai expuşi acumulărilor de mercur. Pe lista peştilor interzişi în sarcină figurează peştele spadă, rechinul, macroul şi chiar tonul.

În schimb, femeile însărcinate pot consuma cu moderaţie (o dată pe săptămână, maximum 340 de grame) creveţi, crabi, somon sălbatic, cod, somn, sardine.

De asemenea, specialiştii susţin că şi conservele sunt sigure, neprezentând nici un risc. Atenţie mare însă la crustacee, nu ar trebui să exageraţi cu acestea deoarece pot apărea stări de greaţă.



Pericolul bacteriilor şi al virusurilor



Pe lângă mercur, peştele şi fructele de mare mai ridică o problemă: riscul de a fi contaminate cu bacterii şi virusuri periculoase pentru sarcină. Astfel, specialiştii recomandă evitarea preparatelor raw (sushi) şi în special scoicile.

Fiţi circumspecte şi în privinţa peştelui afumat care poate fi contaminat şi preparaţi termic orice peşte sau crustaceu la o temperatură de cel puţin 63 grade Celsius.




Carnea peştelui este gata de consum atunci când se separă uşor cu fruculiţa, nu are zone de culoare roşie sau roz închis şi este opacă. Creveţii şi racii se fierb până când capătă o culoare alb-lăptoasă. Scoicile sunt gata atunci când cochiliile se dechid uşor, nu le consumaţi pe cele care nu se deschid.
 
Urmărește CSID.ro pe Google News
Diana Suciu
Diana Suciu este un jurnalist cu experienţă în realizarea de ştiri şi articole pentru on line, fiind unul dintre primii redactori ai site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”. De-a lungul timpului, Diana Suciu a scris sute de ştiri, articole şi interviuri atât pentru revista “Ce se întâmplă, ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân