Sange menstrual cu cheaguri
Dr. Andreas Vythoulkas Medic specialist obstetrica-ginecologie

Buna ziua, pastilele anticonceptionale pot da astfel de dereglari, fie la inceputul utilizarii... citește

Cele mai
Caută în:

Vaccinul pentru hepatita B la copii, disponibil abia la sfârşitul lui martie

Până la sfârşitul lunii martie, este posibil ca vaccinul pentru hepatita B să ajungă în România, asta după ce, producătorul iniţial a anunţat că nu îl mai produce, astfel importul de vaccin ar fi fost blocat până în ianuarie 2018.

„În ceea ce priveşte vaccinul de hepatită B, am identificat doi producători care, la sfârşitul lunii martie, vor pune pe piaţă stocuri suficiente de vaccin pentru toată ţara”, a declarat Florin Bodog, ministrul Sănătăţii.

Tot ministrul a explicat că şi alte două vaccinuri pentru copii, care fac parte din schema obligatorie de imunizare, vor ajunge pe piaţă.

Părinţii, ONG-urile şi asociaţiile de pacienţi au reclamat lipsa vaccinurilor, dar şi birocraţia care împiedică imunizarea bebeluşilor.

„Nu vreţi să ştiţi ce este în sufletul unui tată care şi-a pierdut copilul de opt luni pentru că nu a fost imunizat la timp pentru că undeva, nişte hârtii s-au blocat, din cauza unui articol de lege prin care statul român vrea să facă economie la vaccinuri cu preţul vieţii şi sănătăţii copiilor noştri. Solicitarea noastră este ca statul român să facă toate actele normative pentru că Romînia să aibă acces cât mai facil la vaccinuri de cea mai bună calitate. Câţi copii mai este nevoie să mai moară în România din cauza unor blocaje procedurale?”, a explicat Ana Măiţă, preşedintele Asociaţiei Mame pentru Mame.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, producătorul care livra în România vaccinul împotriva hepatitei B a anunţat că nu va mai fi fabricat şi că este posibil ca până în ianuarie 2018 bebeluşii să nu mai fie imunizaţi.

De când a fost introdus în grila de vaccinare, vaccinul împotriva hepatitei B a scăzut incidenţa bolii de la 30%, cât era în anii '90, la 4% cât este în prezent.

Sursa: Mediafax.ro

Citește și:
Lista de vaccinuri obligatorii şi opţionale – sunt sau nu motive de îngrijorare?
Vaccinarea, o procedură medicală FĂRĂ reacţii adverse!
OMS: “Vaccinarea salvează vieţi, nu vă mai împotriviţi!”


Exclusiv Online - 17.02.2017
Citește pe one.ro
Cum arată soţia lui Roger Federer în costum de baie. Nu are dimensiuni de model Cum arată soţia lui Roger Federer în costum de baie. Nu are dimensiuni...
Kate Hudson, de nerecunoscut după ce s-a ras pe cap Kate Hudson, de nerecunoscut după ce s-a ras pe cap
Leu Leu 23 iulie - 22 august

Leii se dedică în această perioadă gătitului! Ei vor să îşi perfecţioneze tehnica şi nu se lasă păgubaşi până când preparatul lor nu este perfect. Chiar dacă de obicei preferă să iasă...citește mai departe

comments powered by Disqus

×

One.ro
Cum arată soţia lui Roger Federer în costum de baie. Nu are dimensiuni de model Cum arată soţia lui Roger Federer în...
Care este numele de familie al Prinţului...
Chef Scărlătescu nu se mai opreşte din...
Zf.ro
Este oficial: Pentru prima oară, România este pe PRIMUL LOC în UE Este oficial: Pentru prima oară, România...
BusinessMagazin.ro
Bill Gates NU MAI ESTE CEL MAI BOGAT OM de pe planetă. Cine l-a detronat? A câştigat 24,5 miliarde de dolari în 6 luni Bill Gates NU MAI ESTE CEL MAI BOGAT OM...
O tânără de 23 de ani din Moscova a ajuns...
O noua METODĂ simpla de a face BANI. Tot...
Descopera.ro
O STEWARDESĂ a vrut să încerce altceva decât ce făcea în pat cu iubitul ei. Scenele sunt de-a dreptul FIERBINŢI O STEWARDESĂ a vrut să încerce altceva...
Nu mai este un MISTER! Ea este cea REGINA...
Cum arăta Hiroshima înainte de a fi bombardată....
Mediafax.ro
REVOLTĂTOR! Jurnalista Magda Vasiliu, UMILITĂ de autorităţi! Fiul ei de 8 ani este BOLNAV de LEUCEMIE. Răspunsul CNAS amplifică DRAMA! REVOLTĂTOR! Jurnalista Magda Vasiliu, UMILITĂ...
RĂZBOI comercial între SUA şi UE! Tensiunile...
Când va fi înmormântată Denisa Manelista....
Gandul.info
TRANSFORMARE ULUITOARE. În urmă cu 10 ani avea 100 de kilograme. Acum este unul dintre cele mai SEXY fotomodele din întreaga lume TRANSFORMARE ULUITOARE. În urmă cu 10...
Această tânără din Cluj a ieşit GOALĂ...
O CELEBRĂ cântăreaţă A POZAT GOALĂ,...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ProSport.ro
IMAGINI INCREDIBILE! O cunoscută prezentatoare TV, FILMATĂ GOALĂ-PUŞCĂ într-un club IMAGINI INCREDIBILE! O cunoscută prezentatoare...
El are 30, ea 42, dar nu le pasă! FOTO...
S-a terminat! DIVORŢ în showbiz după...
ApropoTv.ro
Premieră în showbiz: Dan Bittman şi iubita sa, Liliana, s-au afişat împreună la tv - FOTO Premieră în showbiz: Dan Bittman şi iubita...
Fiul Magdei Vasiliu, diagnosticat cu cancer....
Inna, fără chiloţi în club! Uite reacţia...
Go4it.ro
5 mărci de electronice care au înviat din morţi. Iată cum au ajuns brandurile Nokia, Kodak sau Akai să primească o nouă şansă 5 mărci de electronice care au înviat...
ProMotor.ro
Acest curier i-a livrat pizza unei TIPE. Când a văzut cum era îmbrăcată a rămas MASCĂ. Bacşişul a fost de nerefuzat -  VIDEO Acest curier i-a livrat pizza unei TIPE....
Atât de frumoasă încât a păcălit Instagramul....
Ce face Maria Sharapova când e singură...
ULTIMA ORĂ
DRAMĂ CUMPLITĂ pentru una din cele mai cunoscute prezentatoare TV din România. ANUNŢUL CUTREMURĂTOR făcut în această dimineaţă. „Are cancer”

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.