Articulaţiile laxe şi răcelile la copii

Două mămici îngrijorate ne-au scris pe adresa redacţie, cerându-ne sfatul pentru băiţeii lor. Unul are articulaţiile laxe şi, după cum descrie mama lui, mâna îi sare din cot, iar celălalt răceşte des.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Articulaţiile laxe şi răcelile la copii

Două mămici îngrijorate ne-au scris pe adresa redacţie, cerându-ne sfatul pentru băiţeii lor. Unul are articulaţiile laxe şi, după cum descrie mama lui, mâna îi sare din cot, iar celălalt răceşte des.

Băieţelului meu îi sare mâna din cot

Am un băieţel de 1 an şi 5 luni şi până acum am ajuns cu el la urgenţă de 2 ori pentru că i se întinde articulaţia cotului sau îi sare mâna din cot. Nu am reţinut exact termenul pe care l-au folosit medicii. Ideea este că se aude ca şi cum ar trosni ceva, apoi nu îşi mai mişcă mânuţa pentru că îl doare foarte rău. De ambele dăţi mânuţa i-a fost „reparată” printr-o simplă apăsare, iar a doua oară prin răsucire (au fost medici diferiţi). Ce pot face să-l ajut?

Din păcate da, la unii copii articulaţiile sunt extrem de laxe şi acest fenomen este întâlnit. Se impune deci prevenirea unor mişcări bruşte, ridicarea copilului de o mână, smucirea tocmai pentru a evita astfel de accidentări. Trebuie să anunţaţi bona, bunicii, alţi copii mai mari despre această problemă. Cu timpul, pe măsura creşterii, articulaţiilor se vor mai…”înţepeni”. Multă sănătate!

Răceli dese

Am un băieţel de 5 ani şi 7 luni care răceşte destul de des. Aş dori să îmi spuneţi dacă îi pot administra echinaceea şi dacă da cum şi în ce cantităţi poate fi administrată şi, bineînţeles, pe ce termen.

Da, puteţi să îi administraţi, alături de vitamina C şi vitamina D, eventual alte suplimente naturale şi homeopate, însă doar cu acordul medicului pediatru care se ocupă de băieţel.

Citeşte şi: Alergarea poate fi dăunătoare pentru genunchi?

Raceala la copilul alergic

Cum puteţi creşte imunitatea copiilor?

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Dragomir - Redactor
De-a lungul timpului redactor la mai multe publicații de lifestyle sau copywriter, Bianca este autoarea cărții „Toți câinii aleargă după fluturi” și, de curând, studentă în cadrul Masterului de Antropologie al SNSPA. Uneori mai schițează poeme, alteori visează cum, într-o zi, va ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân