Poti decide singura sexul viitorului tau copil

  • Publicat:
Poti decide singura sexul viitorului tau copil
Poti decide singura sexul viitorului tau copil

Desi sexul viitorului copil este determinat genetic de catre tata, rolul mamei nu este de neglijat, ea fiind cea care are ultimul cuvant de spus.

In functie de dieta pe care o urmeaza, ea poate da nastere unui baietel sau unei fetite. Studiul efectuat de cele doua universitati s-a canalizat asupra unui numar de 740 de femei aflate la prima sarcina si care nu cunosteau sexul fatului. Viitoarele mamici au oferit informatii cu privire la dieta tinuta in perioada preconceptiei si in prima parte a sarcinii. Apoi au fost impartite in trei gupe, in functie de numarul aproximativ de calorii asimilate.

S-a ajuns astfel la concluzia ca cele care consumasera alimente bogate in nutrienti, incluzand potasiu, calciu, vitaminele C, E si B12, au nascut baietei. In plus, nivelul inalt de glucoza favorizeaza dezvoltarea fetusilor de sex masculin si inhiba dezvoltarea fetusilor de sex feminin. Specialistii sustin ca femeile care sar peste micul dejun vor avea un nivel scazut de glucoza in sange, interpretat de corp drept acces redus la resursele de hrana. Rezultatul? Viitorul lor copil va fi fetita!

“Acest studiu ajuta la o mai buna intelegere a fenomenului ce domina statele dezvoltate, unde proportia nou-nascutilor de sex masculin este in scadere”, explica Fiona Mathews, medic in cadrul Universitatii Exeter, care considera ca principalele “vinovate” sunt femeile tinere, adepte ale dietelor sarace in calorii.

Desigur, exista metode prin care sexul nou-nascutului poate fi decis de catre parinti, prin modificarea spermei, in centrele speciale de fertilizare. Insa acest studiu dovedeste clar existenta unui mecanism natural de selectie a sexului copilului, iar femeile o fac deja prin intermediul alimentatiei pe care o aleg.

Teoria este valabila si pentru regnul animal, unde femelele aduc pe lume pui de sex barbatesc doar atunci cand resursele de hrana sunt din belsug. Potrivit doctorului Mathews, masculii, indiferent de specie, pot sa devina parinti de-a lungul vietii de mai multe ori decat femelele, insa acest fapt este puternic influentat de statutul social (in cazul oamenilor) sau de dimensiunile lor (in cazul animalelor).

Astfel, cei cu resurse mai putine, respectiv cu calitati fizice mai scazute, au mai putine sanse de a avea descendenti. Pe de alta parte, femelele sunt mult mai consecvente atunci cand se reproduc: daca au suficiente resurse atunci are sens sa dea nastere unui mascul, intrucat acesta va “produce”, cu siguranta, mai multi nepoti decat o femela. Aceasta din urma insa este de preferat in vremuri grele, cu resurse putine.

Studiul a demontat teoriile cu privire la o eventuala legatura intre sexul copilului si obiceiul de a fuma sau a bea cafea. De asemenea, nu exista nicio legatura intre indexul masei corporale si sexul copilului.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”