Jurnalul unei pofticioase mereu la dieta: hamburgerul cu cartofi

Avem o relatie tare zbuciumata: H.C. si cu mine. Perioade intense in care suntem de nedespartit, in care as vrea sa il am peste tot, si numai la el ma gandesc. Si apoi vremuri in care incerc din rasputeri sa pun odata capat acestei povesti despre care tot mai multi spun ca nu va avea nicicum happy ending.

Tot mai multii de care va vorbesc sunt, in principal, nutritionisti, iar H.C. este nimeni altul decat hamburgerul cu cartofi. Astazi incercam sa mestecam un subiect cu gust cam amar – fast-foodul si dependenta de el, care apare in numeroase cercetari alarmante. E bine ca le-au facut, mai au si medicii ce vorbi pe la congrese (sunt curioasa ce fel de catering au la ele).

Dar, sa fim seriosi, noi nu aveam nevoie sa vedem scris negru pe alb ca mancarea rapida ne inrobeste la fel de repede pe cat este preparata. De cate ori nu vi s-a intamplat ca dupa doua, trei mese la un fast-food sa va pomeniti ca ati omori pentru o a patra. Sau ca daca nu va primiti acum doza de meniu XXL, vor aparea probleme si mai babane.

Recomandări

Carmen Brumă, adevărul despre turmeric. Care este cel mai mare beneficiu al său: ”Trebuie să ai…

Cum să te bucuri de Paște fără grija kilogramelor în plus? Află ce meniu să adopți…

Ori ca ziua pur si simplu nu este buna fara zambetul angajatei de la ghiseul restaurantului Pe Repede Inainte, sa-i zicem. Ne place au ba, suntem niste sclavi culinari, care se intorc sleiti de lipsa vitaminelor si mineralelor, sa isi cumpere doza de megacalorii fara de care li se pare ca viata nu prea are gust.

Slaba fata grasuta

Am mancat intaia si intaia data la un cunoscut lant de fast-food cand eram o copila si cand am avut marea bafta, cum spuneam, sa ma aflu in alt oras decat cel natal, cel in care au inaugurat primul restaurant din Romania.

Luni intregi am povestit despre si am tanjit la gustul acela. Pastrasem niste ambalaje si un servetel ca pe sfintele moaste si ma uitam cand si cand la ele, suspinand dupa ce bunica imi daduse la pranz ciorba de loboda si pilaf. Mai apoi, cand dupa cativa ani a sosit si randul urbei mele sa gazduiasca un local, imi amintesc ca am stat ca hipnotizata la o coada cu sute de olteni flamanzi si curiosi.

Si acum am regrete ca i-am luat-o inainte unei fetite a carei mama se dusese la toaleta tocmai cand sa dea comanda, dar nu mai puteam rabda. Papilele mele gustative mi-ar fi purtat pica viata toata daca as mai fi intarziat inca 10 secunde.

Restaurantul cu pricina a devenit apoi locul unde ma premiam pentru fiecare nota de 9 sau de 10, iar daca erau la mijloc si felicitari exprese din partea profesorului atunci imi daruiam portii mari cu numai X bani in plus.
Rand pe rand i-am trecut pragul ca studenta cu venituri mici, deci cumva fortata sa manance asa – cand colo scuza mea era ieftina, ca indragostita abia despartita si dornica de niste consolare carbohidrata, ca angajat modern care lucreaza 10 ore pe zi si nu are timp nici sa moara, decat numai asa, lent, de la mancarea neechilibrata.

Si istoria ultimilor 10 ani m-a invatat asa: daca apuc sa merg, sa zic de 4-5 ori la fast-food, atunci sunt “condamnata” la cel putin 2-3 saptamani de vizita aproape zilnica la restaurantul cu pricina. Nu rezist fara sa mai mananc o data, o ultima data, promit, meniul acela care imi ingenuncheaza apetitul. O buna bucata de timp am crezut ca am eu o problema si cad dependenta mai usor ca media populatiei, l-am banuit chiar pe baiatul blondut Ionut – care cand am sosit eu in Capitala era un invatacel la ghiseu si acum este manager de restaurant – ca imi pune anumite substante in bucatele tip fast-food ca sa ma revada “fast”. Pana cand au aparut studiile cu urmatorul titlu-concluzie “fast-food-ul creeaza dependenta la fel ca heroina”.

Cum adica? Omul cel puternic care inventeaza cate si mai cate, gaseste leacuri dupa leacuri si se bate cu pumnul in piept ca altul ca el nu e in Univers, este biruit de un amarat de meniu uleios si se topeste definitiv cand gusta ingrediente de o calitate discutabila? O, da! Puteti rade cu dreptul, si plange cu stangul.