Sport eficient? Fără apă, nu se poate !

Faceţi sport în primul rând ca să aveţi un metabolism corect. În al doilea rând, să nu uităm aspectul estetic. Sunteţi mai frumoase, cu un trup mai ferm în cazul exerciţiilor fizice regulate. Dar sport fără apă, nu se poate.
  • Publicat:
Sport eficient? Fără apă, nu se poate !

Faceţi sport în primul rând ca să aveţi un metabolism corect. În al doilea rând, să nu uităm aspectul estetic. Sunteţi mai frumoase, cu un trup mai ferm în cazul exerciţiilor fizice regulate. Dar sport fără apă, nu se poate.

Suntem creaţi ca să fim tot timpul în mişcare. În felul acesta, toate sistemele metabolice funcţionează corect. Spre exemplu, unul dintre cele mai bune mijloace împotriva rezistenţei la insulină – fază premergătoare a diabetului de tip 2 – este în primul rând mişcarea.

Sport nu înseamnă doar ore epuizante la sală. Pentru acestea, doar o parte dintre noi avem calităţile fizice potrivite. Însă pentru orice om, indiferent de vârstă şi de condiţia fizică, sport înseamnă mers pe jos, mai mult de jumătate de oră pe zi, de preferat în aer liber.

Împotriva celulitei

Sportul este un aliat de nădejde şi împotriva celulitei, condiţie extrem de inestetică pentru reprezentantele sexului frumos. Acestea au celulele din interiorul pielii create astfel încât să nu se muleze perfect una pe cealaltă (aşa cum se întâmplă la bărbaţi) şi în aceste spaţii se aglomerează inesteticele depozite.

Pe lângă lipsa sportului, radicalii liberi din alimentaţia care nu e este naturală distrug colegenul, structura care oferă pielii supleţe. Aşadar, pe lângă mişcarea susţinută, cel mai putenic aliat atât pentru sănătate cât şi pentru un aspect fizic frumos nu se referă la o cremă scumpă, ci la apă.

Cum se bea apă în timpul efortului?

Apa de calitate stimulează microcirculaţia din piele. În felul acesta, sunt îndepartate substantele de degradare – radicalii liberi. În plus, toate metabolismele fiziologice acţionează în interesul dumneavoastră. Iată regulile hidratării corecte în timpul sportului:

– Înainte de activitatea fizică, e obligatoriu să ingeraţi 0,3-0,5 litri de apă curată. Cu cât mai multe lichide se află în stomac, cu atât mai repede fluidul ajunge în intestinul subţire de unde poate fi asimilat.

– Când faceţi sport, beţi apă cu înghiţuri mici, altfel vă intoxicaţi cu apa în cantitate mare băută odată. Cu alte cuvinte, apa se bea aproape tot timpul când vă mişcaţi.

– Dacă faceţi sport şi simţiţi sete, atunci corpul suferă de minimum 5% deshidratare, ceea ce poate afecta în mod negativ toate sistemele din corp.

–  Apa nu trebuie contaminată. Aşadar, alegeţi o apă cât mai pură, cu cea mai mică cantitate de nitriţi şi nitraţi. Cele două subtanţe, prin acumulare, sunt înalt cancerigene, deci citiţi cu atenţie eticheta! De asemenea, apa ar fi ideal să conţină cantităţi mari de calciu şi magneziu, pentru reechilibrarea electrolitică.

– înainte de activitatea fizică şi după aceasta, consumaţi fructe cât mai bogate în apă. Este vorba de mere, căpşuni, piersici, penene, citrice, kiwi. Practic, doar banana are un conţinut scăzut de apă, dar aceasta este eficientă în timpul efortului datorită contţinutului ridicat de magneziu, care ajută la reechilibrarea electrolitică după o transpiraţie abundentă.

Pe scurt, înaintea oricărui efort fizic, beţi apă şi consumaţi un fruct. În timpul efortului, beţi doar apă, cu înghiţituri mici, iar după efort, aveţi nevoie atât de apă cât şi de fructe.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andreea Groza - Redactor colaborator
Mă întâlnesc în fiecare zi cu doctori. Pentru cei mai mulţi pământeni, care nu sunt ipohondri, probabil, acest comportament pare ciudat. Dar socializăm în cadrul unor interviuri în care noi, echipa, încercăm să aflăm poveşti scurte şi concise despre cum putem să funcţionăm optim. Fiecare ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”