Peste jumătate dintre români nu practică sport. Angajatorii ar putea schimba această situaţie

Doar 5 din 100 de companii acordă angajaţilor abonamente la centre sportive, în contextul în care 61% din populaţie nu practică sport, iar 18% face mişcare foarte rar.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Peste jumătate dintre români nu practică sport. Angajatorii ar putea schimba această situaţie

Potrivit unui studiu al companiei Benefit Seven, doar 5 din 100 de companii acordă angajaţilor abonamente la centre sportive, în contextul în care 61% din populaţie nu practică sport, iar 18% face mişcare foarte rar, scrie Mediafax.ro.

Potenţialul pieţei fitness este slab utilizat în România, fiind fructificat în special la nivelul marilor companii. Între 3% şi 5% din companii plătesc angajaţilor un abonament la un centru sportiv. Dintre acestea, cele mai multe activează în domenii precum IT, telecom, farma, servicii profesionale, media si comunciare.

Pe o piaţă estimată în 2015 la 223 de milioane de euro, frecvenţa practicării activităţilor fizice a crescut în ultimii ani, la fel şi valoarea pieţei de fitness. În medie, un român cheltuia 11 euro în 2015 pentru activităţile sportive, comparativ cu aproape 5 euro cheltuiţi în 2012.

„Piaţa de fitness din România creşte, în medie, cu 25% anual, chiar dacă tot acelaşi procentaj rămâne nefiscalizat, adică constituie piaţa gri. Putem spune că numărul centrelor de sport este în creştere, chiar dacă din totalul populaţiei doar 6% din români practică sport. Suntem la coada Europei, un procentaj mai scăzut fiind înregistrat de Cehia şi Polonia, ambele cu 5% din populaţie, respectiv Bulgaria, cu doar 2%”, spune Andrei Creţu, cofondator Benefit Seven.

Aproape 60% din firme au semnat un parteneriat cu un furnizor de servicii sportive, facilitând salariaţilor accesul la activităţi sportive, contra cost, însă la tarife negociate la nivel de grup. O mare parte dintre acest companii sunt din sectorul de banking, retail şi automotive. Peste 15% sunt firme cu capital românesc, iar 40% dintre ele desfăşoară activităţi şi în afara capitalei. Excluzând companiile cu sediile în Bucureşti, la nivel naţional, doar 5% dintre angajatori includ printre beneficii şi un abonament la un centru sportiv.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”