Cea mai simplă cale pentru a preveni obezitatea? 5 mese pe zi!

Micul dejun, prânzul, cina şi două gustări – cam aşa poate fi rezumată în mare soluţia contra obezităţii, ne sugerează oamenii de ştiinţă finlandezi.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Cea mai simplă cale pentru a preveni obezitatea? 5 mese pe zi!

Micul dejun, prânzul, cina şi două gustări – cam aşa poate fi rezumată în mare soluţia contra obezităţii, ne sugerează oamenii de ştiinţă finlandezi.

Potrivit unui studiu al specialiştilor de la Universitatea Eastern din Finlanda, persoanele care sar peste una dintre aceste mese riscă foarte mult să dezvolte anomalii genetice care ar putea favoriza apariţia obezităţii, principalul inamic al omenirii secolului 21.

Acest lucru se aplică încă din copilărie, când cei mici trebuie să deprindă obiceiul sănătos al meselor regulate, fără a „ciupi” din numeroasele snacks-uri şi dulciuri nesănătoase, oferite de părinţi ca metodă de recompensă sau pentru a face pe plac odraslei.

Statisticile din Marea Britanie, o ţară cu o incidenţă extrem de crescută a obezităţii infantile, arată că aproximativ unul din trei copii cu vârste între 2 şi 15 ani sunt supraponderali, în timp de unul din cinci suferă de obezitate, iar acest lucru este cauzat tocmai de alimentaţia dezechilibrată, bazată pe multe grăsimi nesănătoase şi servită la ore nepotrivite.

Cercetătorii au observat în urma analizelor efectuate că cele 5 mese pe zi pot reduce semnificativ cantitatea de grăsime în zona abdominală, care este factor major de risc şi pentru alte afecţiuni precum diabetul, bolile cardiovasculare, astmul sau apneea în somn.

De asemenea, studiile indică şi că mamele care iau foarte mult în greutate pe parcursul sarcinii expun fătul unui risc mai crescut de obezitate în adolescenţă.

Aceste descoperiri subliniază importanţa pe care o are educaţia alimentară încă din copilărie şi responsabilitatea pe care trebuie să şi-o asume fiecare părinte faţă de propriul copil.
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”