Sfaturi de alimentaţie sănătoasă pentru cei care lucrează la birou

Trăim pe repede înainte şi nu avem timp nici măcar să respiram, d-apăi să mai şi mâncăm sănătos. De fapt, chiar ăsta e şi motivul pe care îl invocă majoritatea persoanelor care au un loc de muncă solicitant, ce depăşeşte frecvent programul de 8 ore recomandat, şi care doresc să slăbească dar rezultatele dietelor "din auzite" întârzie să apară .
  • Publicat:
Sfaturi de alimentaţie sănătoasă pentru cei care lucrează la birou

Trăim pe repede înainte şi nu avem timp nici măcar să respirăm, dar să mai şi mâncăm sănătos. De fapt, chiar ăsta e şi motivul pe care îl invocă majoritatea persoanelor care au un loc de muncă solicitant, ce depăşeşte frecvent programul de 8 ore recomandat, şi care doresc să slăbească dar rezultatele dietelor „din auzite” întârzie să apară .

Ce ne facem atunci cu cei care trebuie să stea 12 ore în faţa unui calculator, cu ochii aţintiţi într-un monitor şi cu picioarele legate de un scaun?

Cu cei care tot timpul au deadlineuri, mail-uri de citit, întâlniri de onorat, care se pot întinde până la ore târzii în noapte?

Ei bine, pentru această categorie de persoane am găsit sfaturi care sperăm să fie de ajutor şi să ajute la crearea unui stil de viaţă cât mai echilibrat, activ şi sănătos.

Munca intelectuală necesită energie, deci nu sări peste micul dejun!

Un workaholic trebuie să fie conştient că munca înseamnă consum energetic pentru organismul său şi că săritul peste mese sau amânarea lor cu finalizarea într-o masă unică şi copioasă la finalul zilei şi cel mai adesea foarte târzie ca şi oră nu înseamnă decât autosabotaj pe termen lung, manifestat prin:

  • mâncat târziu şi mult = digestie proastă şi ineficientă;
     
  • somn neodihnitor şi fără încărcarea bateriilor pentru a doua zi;
     
  • absenţa senzaţiei de foame la micul dejun cu cât ultima masă sau unica din zi a fost mai târzie;
     
  • accesarea în timpul zilei a unor stimulente de tipul cafea, energizante, tutun, ceaiuri verzi/negre, dulciuri pentru trezire şi tonus.

În final, toate aceste greşeli duc la prăbuşirea metabolismului care va începe procesul de stocare de energie – adică mâncarea de seară se va transforma în depozite de grăsime pentru momente grele. Astfel, organismul se simte ameninţat şi epuizat de acest stil de viaţă haotic pe termen lung.

Recomandările nutriţionistului Luminiţa Florea, specialist Centrul Pro-Vita, sunt:

  1. mese regulate – să nu se sară niciodată peste micul dejun;
     
  2. pauza de prânz = garanţia eficienţei muncii pentru o zi întreagă şi a diminuării mesei de seară, care va fi mai puţin îmbelşugată;
     
  3. mişcare cu orice motiv şi prilej – urcat/coborât etaje;
     
  4. mers pe jos o staţie sau două;
     
  5. o plimbare de 20 – 30 de minute fără motiv sau ţintă;
     
  6. sală sau cursuri de mişcare – dans, aerobic, spinning organizate, pentru că nu există o mai bună metodă de încărcare a bateriilor şi scăpare de stres ca mişcarea.
Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
4 motive să ţii Postul Paştelui
4 motive să ţii Postul Paştelui
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân