Produsele alimentare la care nu te-ai fi aşteptat să conţină zahăr

Zahărul există în foarte multe produse. Uneori, nici nu te gândeşti că anumite sosuri sau muştarul pot conţine zahăr şi nu găseşti explicaţia logică pentru care producătorul a ales să îl pună în compoziţie. De preferat ar fi să citim cu atenţia lista de ingrediente pentru fiecare produs pe care îl punem în coşul de cumpărături.
  • Publicat:

Probabil că toată lumea are în frigider o sticlă de ketchup. Poate nici nu ne trece prin cap că ar putea avea în compoziţie zahăr. Totuşi, în medie, fiecare lingură de ketchup are 4 g. Având în vedere că la o masă se consumă o cantitate mult mai mare, cel mai bine ar fi să alegeţi sosul de roşii făcut în casă.

Întrebarea firească este: de ce ar pune cineva zahăr în muştar? Totuşi, există în majoritatea sortimentelor, indiferent de felul muştarului. Nu vă lăsaţi păcăliţi nici dacă scrie ”muştar cu miere” pe etichetă, pentru că mierea va avea o pondere extrem de mică. De fapt, 40 de grame de muştar cu miere au 10 grame de zahăr.

De asemenea, ruda mai iute a ketchupului, sosul chili are şi el în compoziţie o cantitate suficientă de zahăr. O singură linguriţă îţi va aduce în medie 3 g, în funcţie de marca aleasă, scrie Gustarte.ro.

Nu toate sosurile pentru salată au zahăr, dar cea mai mare atenţie trebuie să o aveţi la cele ”fără grăsime”. Producătorii au trebuit să găsească o soluţie pentru a face produsele mai gustoase şi au adăugat zahăr. În medie, o porţie de o lingură are 5 g. Nu mai este chiar aşa de ”light”, nu?

În general, cumperi oţet balsamic pentru că este mai aromat şi crezi că este mai sănătos. Presupunerea este greşită pentru că majoritatea sortimentelor de pe piaţă au în compoziţie zahăr. Fiecare linguriţă îţi aduce 1 gram.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”