Alimentele care “ne păcălesc” temperatura corpului

E oficial! Am intrat în plin sezon estival, soarele străluceşte puternic, temperaturile devin din ce în ce mai greu de suportat iar noi, muritorii de rând, încercăm să facem faţă acestor condiţii neprielnice cum ştim noi mai bine: cu o îngheţată, cu o bere rece sau un suc cu gheaţă. Însă, ce părere ai avea dacă ţi-aş spune că tocmai aceste alegeri ne fac să transpirăm şi mai mult şi că, de fapt, mâncarea condimentată este cea cae ne răcoreşte cu adevărat? Percepţia generală este aceea că lichidele şi alimentele foarte reci reduc temperatura corpului, ceea ce este oarecum adevărat, însă pe termen scurt. Dacă vrem ca temperatura organismului să fie una constantă pe o perioadă mai lungă de timp, specialiştii ne recomandă:
  • Publicat:
  • Actualizat:
Alimentele care “ne păcălesc” temperatura corpului

E oficial! Am intrat în plin sezon estival, soarele străluceşte puternic, temperaturile devin din ce în ce mai greu de suportat iar noi, muritorii de rând, încercăm să facem faţă acestor condiţii neprielnice cum ştim noi mai bine: cu o îngheţată, cu o bere rece sau un suc cu gheaţă.

Însă, ce părere ai avea dacă ţi-aş spune că tocmai aceste alegeri ne fac să transpirăm şi mai mult şi că, de fapt, mâncarea condimentată este cea care ne răcoreşte cu adevărat?

Percepţia generală este aceea că lichidele şi alimentele foarte reci reduc temperatura corpului, ceea ce este oarecum adevărat, însă pe termen scurt.

Dacă vrem ca temperatura organismului să fie una constantă pe o perioadă mai lungă de timp, specialiştii ne recomandă:

Pepenele, „un duş de vară” delicios

Ca regulă generală, reţineţi următorul aspect: cu cât mai multă apă are un aliment, cu atât mai mult ne reduce temperatura corpului. Pepenele este un fruct cu peste 95% apă, care are efecte benefice asupra procesului digestiv şi păstrează rezervele de energie din corp. În plus, pepenele este o sursă excelentă de vitamine, minerale şi antioxidanţi care ne menţin sănătatea şi energia la cote maxime.

Vitamina B6 conţinută ajută la reducerea efectului de retenţie a apei în organism, deci ne ajută să slăbim, reglează nivelul hormonal şi întăreşte sistemul imunitar, potasiul ameliorează crampele musculare şi reglează tensiunea arterială, betacarotenul protejează vederea şi luptă cu infecţiile, licopenul reduce nivelul de colesterol rău, iar arganina şi citrulina îmbunătăţesc fluxul sangvin, reducând astfel riscul de afecţiuni cardiovasculare.

Legumele cu frunze verzi – au între 80-95% apă, sunt uşor de digerat, deci nu se mai consumă energie iar corpul nu se supraîncălzeşte.

Ardeii iuţi – te fac să transpiri, semn că temperatura corpului scade. În unele dintre cele mai fierbinţi locuri ale lumii, precum India, Thailanda sau America Latină, se consumă frecvent mâncăruri picante, deoarece capsaicina, substanţa conţinută de ardeii iuţi, contribuie la apariţia transpiraţiei, iar odată ce pielea va fi umedă, tu te vei răcori datorită evaporării lichidului de pe coprul tău.

Cât despre îngheţată…

Nu putem spune că are aceleaşi efecte răcoritoare. Ba din contră, se pare că grăsimea conţinută de îngheţată contribuie la creşterea temperaturii corpului.
În general, alimentele care conţin multe grăsimi, proteine şi carbohidraţi au tendinţa de a îngreuna digestia, ceea ce duce la un consum de energie ce se traduce în creşterea temperaturii corporale.

Pe moment, poate că resimţi senzaţia de răcoare, însă odată ce corpul începe să digere acea îngheţată delicioasă, vei dori să nu o fi mâncat vreodată pentru că ţi se va părea şi mai cald.

Acelaşi lucru este valabil şi în cazul consumului de orez brun, care este bogat în carbohidraţi complecşi care determină o digestie mai lentă.

Iar despre licoarea naţională a românilor, mult iubita bere rece, nu avem mari cuvinte de laudă. Aceasta conţine alcool, care deshidratează şi dilată vasele de sânge, proces numit vasodilataţie. Nu degeaba mulţi se înroşesc la faţă atunci când savurează această băutură amară. Alcoolul are efect termic asupra capilarelor, în special a celor situate la nivelul feţei, astfel că vei resimţi o mică explozie de căldură imediat ce laşi sticla jos.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”