SIDA declarata

Formele majore ale infecţiei, ori SIDA declarată, sunt foarte variabile. Atunci când imunodepresia este majoră, riscul de infecţii oportuniste este important si dezvoltarea anumitor tumori canceroase .

Se disting infecţiile endogene (germenele este de obicei prezent în organism fără a antrena aici o infecţie) şi infecţiile exogene (germenele este prezent în mediu). Aceste infecţii sunt foarte des legate între ele în cadrul aceluiaşi organ ceea ce complică diagnosticarea şi tratarea lor si pot să recidiveze.

Infecţiile bacteriene sunt mai frecvente în cursul infecţiei cu H.I.V.

Infecţiile fungice sunt socotite printre cele mai frecvente dintre cele oportuniste în cursul SIDA.

Infecţiile parazitare care afectează bolnavii de SIDA sunt în număr de patru:

Criptosporidioza care antrenează la imunodependenţi o diaree masivă responsabilă de o alterare a stării generale, de o puternică deshidratare şi este însoţită de febră şi de dureri abdominale.

Microsporidioza ar putea fi responsabilă de 20 până la 30% din diareile inexplicabile.

Pneumocistoza constituie infecţia inaugurală pentru SIDA în 15 până la 50% dintre cazuri dacă nu a fost instituit un tratament preventiv. Ea se manifestă printr-o tuse uscată şi crescândă, şi poate conduce la insuficienţă respiratorie.

Toxoplasmoza duce, în cursul SIDA, la reactivarea unei infecţii vechi, care trece neobservată. Ea antrenează tulburări neurologice majore în caz de localizare cerebrală.

Infecţiile virale observate în cursul SIDA privesc în special infecţiile cu virusuri latente, integrate în genomul anumitor celule, care sunt reactivate din cauza deficitului imunitar. Ele afectează 20 până la 50% dintre pacienţi.

Tumorile care afectează bolnavii de SIDA sunt sarcomul lui Kaposi şi limfoamele maligne.

Sarcomul Iui Kaposi are o prevalenţă mai ridicată la pacienţii seropozitivi homosexuali comparabil cu alţi paci­enţi, ceea ce sugerează responsabilitatea unui agent trans­misibil pe cale sexuală. Forma cutanată, cu leziuni plane, violacee, nedureroase, constituie expresia cea mai frecventă. Sunt posibile localizările viscerale, mai ales în caz de imunodepresie majoră.

Limfoamele maligne sunt cauzate de o proliferare can­ceroasă a precursorilor limfocitelor, limfocitele T şi B.

Diagnosticarea infecţiei cu H.I.V. se face prin punerea în evidenţă în sânge a anticorpilor îndreptaţi împotriva virusului. Diagnosticul face apel la două teste specifice, testele ELISA şi Western-Blot. Testul ELISA  (care este utilizat în primul rând) dând uneori rezultate fals pozitive, este controlat cu ajutorul testului Westem-BIot. Depistarea este obligatorie pentru donatorii de sânge sau de organe. Testarea este în mod deosebit recomandată femeilor gravide sau persoanelor care doresc să conceapă un copil, precum şi subiecţilor expuşi .

Tratamentul cuprinde două directii : tratamentele de inhibiţie a virusului şi tratamentele preventive sau curative ale diferitelor boli dezvoltate.

Tratamentul împotriva virusului se bazează pe meca­nismele care inhibă replicarea virală, ca zidovudina (A.Z.T.) sau didanozina (D.D.I.). Se folosesc.de asemenea, antiproteazele, proteazele fiind enzimele care permit virusului să fabrice proteine necesare supravieţuirii sale. Uneori este util sa fie asociate unele cu altele până la trei astfel de medicamente (triterapie), cu scopul de a-i creşte eficacitatea globală. Aceste diferite metode de tratament antrenează o ameliorare provizorie a stării bolnavului.

Nici o terapeutică nu permite actualmente să se aibă în vedere o eradicare a virusului din organism, deoarece el este integrat în genomul (totalitatea genelor purtate de către cromozomi) limfocitelor pe care le infectează.

Tratamentele preventive sau curative ale consecinţelor deficitului imunitar (infecţii oportuniste, tumori) se bazează pe administrarea de antibiotice, de antifungice şi de antimitotice (chimioterapie, interferon), precum şi pe radioterapie şi chirurgie.

Prevenirea infecţiei prin contaminare sangvină constă în analizarea sistematică a produselor sangvine înainte de utilizarea lor (exista un risc legat de perioada mută de 3 luni).

Inţepă­turile şi tăieturile accidentale făcute cu instrumente con­taminate sau bănuite de a fi contaminate trebuie dezinfectate imediat. Deşeurile medicale trebuie să fie ambalate în recipiente etanşe şi incinerate.

Prevenirea transmiterii pe cale sexuală constă, în cursul raporturilor sexuale, în utilizarea prezervativului. Acesta constituie actualmente singura protecţie eficace împotriva SIDA şi împotriva bolilor cu transmisie sexuală în general si trebuie să fie utilizat indiferent de tipul practicilor sexuale.

Prezervativul trebuie să fie utilizat în conformitate cu modul lui de întrebuinţare (aplicarea lui înainte de orice penetrare, nefolosirea unui agent lubrifiant pe bază de vaselină, retragere înaintea detumescenţei). Raporturile bucogenitale sau bucoanale trebuie să fie evitate, deoarece ele nu sunt fără risc. Utilizarea de creme sau de geluri spermicide nu poate constitui decât o măsură comple­mentară faţă de prezervativ în cazul că el ar fi prost utilizat (scăpări) sau că s-ar rupe.

Prevenirea contaminării pe cale transplacentară constă într-o mai bună informare a femeilor în cauză: concepţia este contraindicată în cazul femeilor contaminate, care pot transmite virusul copilului, dar şi în cazul bărbaţilor conta­minaţi, susceptibili să contamineze mama şi, în consecinţă, copilul.

Prevenirea contaminării prin laptele matern constă în practicarea unei depistări a virusurilor H.I.V.1 şi H.I.V.2,  la femeile gravide care doresc să-şi alăpteze copilul (depistare efectuată cu câteva săptămâni înainte de naştere), si  la donatoarele de lapte pentru băncile de lapte.