Cele mai
APLICAȚII

Calculează câte calorii poţi consuma zilnic fără să te îngraşi, află greutatea ideală, verifică în calculatorul nutrițional nutrienţii și caloriile din meniul tău sau vezi informaţiile nutriţionale din alimentele preferate.

Caută în:

Microscopul ne poate „salva” dinţii. Cum se pune diagnosticul în cazul infecţiilor ce nu se văd la radiografie

Microscopul dentar este un instrument obligatoriu în cabinetul medicului stomatolog. Deşi este de ajutor în aproape toate ramurile medicinei dentare, cele mai mari beneficii se văd în cazul tratamentelor de canal, când interiorul dintelui este tratat pentru eliminarea infecţiilor şi prevenirea altora. Utilizarea microscopului poate face diferenţa între salvarea şi extracţia unui dinte.

Microscopul dentar poate mări o imagine de până la 22 de ori, pentru ca medicul să poată observa detalii ce nu pot fi văzute cu ochiul liber. Astfel, pot fi salvaţi dinţi care altfel nu ar putea fi păstraţi. Acesta poate fi utilizat în aproape toate ramurile stomatologiei, dar cele mai mari beneficii se observă de departe în cazul edodonţiei (tratamentele de canal).

Tratamentul de canal” sau scoaterea nervului este una dintre cele mai frecvente proceduri medicale dentare, care tratează interiorul dintelui (camera pulpară şi întregul sistem de canale), pentru eliminarea infecţiilor şi prevenirea altora viitoare. Dacă tratamentul clasic, fără microscop dentar, are o rată de reuşită de 50-60%, utilizarea microscopului în tratamentele de canal creşte rata de succes până la peste 90%.

„Infecţiile de canal apar cel mai frecvent din cauza cariilor profunde sau extinse, traumatismelor de la nivelul danturii sau afecţiunilor parodontale. Se creează astfel un mediu propice pătrunderii bacteriilor prin crăpăturile dintelui, care ajung să distrugă treptat pulpa acestuia şi conduc la infecţia şi slăbirea osului, inflamaţia ligamentelor din jurul dintelui şi, în final, la pierderea dintelui. Netratate, inflamaţia sau necroza pulpei dentare se pot extinde şi către ţesuturile din vecinătate. Printre simptomele care trădează o infecţie pulpară se numără:

  • durerea, extinsă sau nu în zonele învecinate maxilarului,
  • sensibilitatea la temperaturi scăzute sau ridicate, la muşcare şi mestecare,
  • durerea inexplicabilă la un dinte tratat în trecut, decolorarea dintelui, inflamarea ganglionilor din jurul gâtului şi capului”, explică Dr. Mircea Stăpânoiu, medic primar stomatolog, pentru CSID.

Diagnostic precis, chiar în cazul infecţiilor ce nu se văd la radiografie

Tratamentul presupune eliminarea completă a infecţiei din canal, curăţarea şi decontaminarea zonei. În final, pacientul va scăpa de durerea de la acel dinte, întrucât ţesutul nervos a fost scos şi infecţia eliminată. Intervenţia realizată cu ajutorul microscopului dentar poate face, în această situaţie, diferenţa între un dinte salvat şi un dinte extras. Reuşita intervenţiei sub microscop este influenţată de mai mulţi factori.

„În primul rând, diagnosticul este cert, chiar şi în cazul infecţiilor de mare fineţe, imposibil de depistat doar cu radiografia dentară. Evident, identificând cauza, vom putea stabili şi tratamentul corect. Folosind mijloacele clasice, pot fi omise canalele radiculare suplimentare, cu forme neobişnuite, care rămân necurăţate şi devin o sursă de infecţie'', adaugă Dr. Mircea Stăpânoiu.

Intervenţie uşoară, timp de refacere mai scurt

Timpul de intervenţie dentară este mai scurt dacă aceasta este realizată sub microscop, decât prin tehnica obişnuită: o obturaţie de canal poate fi făcută într-o singură şedinţă, lăsând mai mult timp pacienţilor pentru alte tratamente necesare. Şi timpul de refacere este mai scurt după o intervenţie care este realizată sub microscp dentar, întrucât ţesuturile moi sunt mai puţin traumatizate, intervenţia este mai puţin invazivă, iar metodele de închidere mai eficiente.

Rata de recidivă şi necesitatea unor noi intervenţii sunt eliminate, iar rezultatul este mai sigur pe termen lung.

„Cu ajutorul unei camere video încorporate, imaginile surprinse de microscop pot fi redate pe monitor şi pacientul îşi poate vedea dinţii la dimensiuni mărite”, mai spune medicul stomatolog Mircea Stăpânoiu.

Toate diciplinele dentare beneficiază de avantajele microscopului: microchirurgie (rezecţii apicale, parodontologie, implantologie), tratamentul cariilor şi pregătirea dinţilor pentru lucrări protetice, în special în zonele estetice.

Indicaţiile microscopul dentar:

  • refacerea tratamentelor de canal incorecte
  • identificarea perforaţiilor radiculare şi sigilarea acestora
  • vizualizarea şi îndepărtarea acelor rupte din canale
  • detectarea fracturilor radiculare şi identificarea canalelor suplimentare
  • identificarea orificiilor de intrare în canale
  • identificarea şi tratarea canalelor calcificate
Citește și:
6 obiceiuri sănătoase pentru a avea dinţi albi, fără pete
Legătura dintre dinţi, fumat şi cancerul oral
Românii, europenii cu cei mai mulţi dinţi lipsă


Exclusiv Online

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.