Cele mai
APLICAȚII

Calculează câte calorii poţi consuma zilnic fără să te îngraşi, află greutatea ideală, verifică în calculatorul nutrițional nutrienţii și caloriile din meniul tău sau vezi informaţiile nutriţionale din alimentele preferate.

Caută în:

De ce nu este bine să foloseşti scobitori pentru curăţarea dinţilor

De nenumărate ori ne-am aflat la supermarket în faţa raftului de produse de îngrijire orală, punându-ne numeroase întrebări: “Ce să aleg? Cum se folosesc aceste produse? Oare îmi trebuie toate?”. Dr. Mihaela Dan, specialist ortodont, ne oferă câteva recomandări privind alegerea produselor de îngrijire dentară, pentru a pune în coşul de cumpărături cele mai potrivite soluţii fie pentru noi înşine, fie pentru nevoile specifice ale familiei.

Oferta de produse de îngrijire dentară este din ce în ce mai mare, iar reclamele care mai de care mai atrăgătoare, astfel că devine tot mai dificil să ştim ce produse să alegem. Desigur, deşi avem la dispoziţie o gamă largă de opţiuni, nu avem nevoie de toate, ba mai mult, despre o parte dintre ele nu ştim cum se folosesc şi nici nu am avut nevoie sau nici măcar nu am ştiut că ne pot fi utile.

Evident, cea mai simplă soluţie este să cerem sfatul medicului stomatolog, însă există câteva lucruri la care ar trebui să ne uităm atunci când facem cumpărături pentru a putea alege singuri aceste produse.

Ghid pentru alegerea celor mai bune produse de îngrijire orală

Periuţa de dinţi

Periuţa electrică poate executa mai multe mişcări decât cea manuală, curăţând mai bine dinţii, mai ales în cazul copiilor. Senzorii de presiune şi timerul încorporat sunt un atu al acestor periuţe, însă costul lor poate fi prohibitiv.

“Cei care nu doresc să investească într-o periuţă electrică pot folosi liniştiţi şi periuţa manuală, care va fi la fel de eficientă dacă este folosită corect. Sunt de preferat periuţele medium, deoarece cele soft nu curăţă eficient, iar cele hard sunt prea abrazive şi pot produce retracţii gingivale în timp. De asemenea, foarte important este ca periuţa de dinţi să fie înlocuită după 3 luni de folosire”, recomandă medicul.

Pasta de dinţi

Pasta de dinţi poate fi găsită într-o varietate mare de arome şi compoziţii, ceea ce ne oferă posibilitatea să alegem paste cu efect de albire, antitatru, pentru dinţi sensibili sau cu parodontoză, cu sau fără fluor. Cu excepţia cazului în care medicul dentist recomandă altfel, este indicată pasta de dinţi care conţine fluor, care ajută la întărirea smalţului dinţilor.

“Cu cât conţinutul de substanţe naturale este mai mare, cu atât sunt de preferat. Însă, indiferent de tipul ales, cel mai important lucru este să o folosim de cel puţin două ori pe zi, mai ales seara, înainte de culcare”, spune specialistul ortodont.

Periuţa interdentară

Aceasta este foarte utilă pentru îndepărtarea resturilor alimentare la pacienţii care poartă aparat dentar fix sau care au diverse tipuri de lucrări dentare şi spaţieri, însă nu trebuie forţată între dinţi şi gingie pentru a nu produce retracţii gingiale şi pungi parodontale în care să rămână şi mai multe resturi alimentare.

Scobitoarea este absolut contraindicată pentru că produce în timp rănirea gingiei şi pungi gingivale.

Aţa dentară

Aţa dentară este disponibilă într-o varietate de culori, materiale şi chiar arome pe care le putem alege în funcţie de preferinţe, recomandat fiind să optăm pentru una subţire, care intră uşor între dinţi.



“Este recomandat ca aţa dentară să fie folosită cu atenţie, fără să forţăm atunci când o introducem între dinţi, pentru a nu răni gingia. Există şi aţă dentară mai groasă, care însă, în timp, prin forţarea ei între dinţi, va crea mici spaţieri interdentare, care vor favoriza acumularea resturilor alimentare. Pentru purtătorii de aparate dentare fixe (bracketi), pentru cei care au lucrări dentare sau implanturi, există o aţă dentară specială cu un capăt de plastic puţin mai rigid pentru igienizarea acestora”, explică dr. Mihaela Dan.

Apa de gură

Înainte de a alege apa de gură potrivită este necesar să ştim că aceasta poate fi de două tipuri: apă de gură uzuală şi apă de gură cu clorhexidină, care este o apă de gură medicament, folosită ca adjuvant în gingivite, după intervenţii chirurgicale sau în diverse infecţii orale, dar nu mai mult de 3 săptămâni, deoarece colorează dinţii.

În schimb, apa de gură uzuală poate fi folosită zilnic. Cea cu conţinut de alcool are un efect de deshidratare, aşadar după folosirea ei trebuie consumată apă, pentru că o gură uscată favorizează înmulţirea bacteriilor.

Duşul bucal

Deşi duşul bucal este foarte util pentru îndepărtarea resturilor alimentare, acesta nu înlocuieşte periajul dentar.

“Jetul de apă trebuie să fie perpendicular pe gingie şi dinte, nu înclinat spre gingie, deoarece în timp, datorită presiunii apei, o poate îndepărta de dinte, favorizând retragerea acesteia şi acumularea de resturi alimentare”, recomandă specialistul ortodont.

Tablete de igienizare

Tabletele de igienizare tip Corega, Protefix – sunt indicate pentru curăţarea şi dezinfectarea aparatelor dentare mobile ale copiilor, gutierelor de păstrare a rezultatului după tratamentul ortodontic sau a protezelor dentare mobile. Tabletele efervescente se dizolvă într-un pahar cu apă caldă, în care va fi introdus aparatul timp de 10-30 minute, de preferat în timpul mesei de seară, pentru a fi curat pe timpul nopţii.

Cu siguranţă din mulţimea de produse cu caracteristici diferite fiecare dintre noi îşi poate găsi soluţiile potrivite pentru îngrijirea sănătăţii dentare şi menţinerea unui zâmbet strălucitor.

Citește și:
Albirea dinţilor: cum se face şi când e recomandată
Obturaţia de canal: recomandări post-intervenţie şi simptome care trebuie să te îngrijoreze
Inhalosedare dentară: ce presupune, avantaje şi contraindicaţii
Ce facem în cazul unei fracturi dentare accidentale?
Implanturi dentare: avantaje şi dezavantaje, indicaţii şi contraindicaţii


Exclusiv Online

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.