Tehnici corecte de periaj dentar

De ce să nu recunoaştem că cei mai mulţi pacienţi nu dau o mare importanţă periajului dentar şi de multe ori el este făcut pe fugă, înainte de a ieşi din casă dimineaţa sau seara înainte de somn, cu ochii întredeschişi, abia apăsând pe suprafaţa dentară.
Să nu mai aducem în discuţie şi clătirea cu apă de gură sau folosirea aţei dentare pe care le descoperă doar prin cabinete sau farmacii. Cu puţină ambiţie şi atenţie, putem preveni multe dintre problemele dentare. E nevoie doar să învăţăm să ne periem corect dinţii.

Periajul obligatoriu este cel de seară, după ultima masă, înainte de culcare. Acest periaj este esenţial deoarece menţinerea în cavitatea bucală a plăcii microbiene, a resturilor de alimente, în condiţii constante de temperatură, umiditate, oxigenare redusă, alături de repausul părţilor moi favorizează dezvoltarea florei microbiene.

Periajul gingivo-dentar de dimineaţă acţionează ca un masaj asupra gingiei, stimulează tonusul funcţional, keratinizarea normala, circulaţia şi vascularizaţia gingivală.

Atenţie însă la fiecare manevră de periaj: cel efectuat după fiecare masă, deci de 3-4 ori pe zi, de obicei cu perii aspre, cu apăsare puternică în timp prelungit, poate favoriza traumatismul şi retracţia gingiei.

Timpul de periaj diferă de la o persoană la alta. Un periaj corespunzător se face în 3-5 minute, când tehnica de periaj este însuşită corect şi efectuată complet. Este bine ca fiecare persoană să posede două perii de dinţi, care se folosesc alternativ. Astfel se menţin uscate şi se observă mai bine înmuierea şi rărirea perilor, învechirea şi deci necesitatea înlocuirii periuţelor.

Un periaj corect al dinţilor este unul în care se periază separat arcadele dentare, prin ample mişcări în plan vertical, dinspre gingie spre marginea incizală sau dinspre roşu spre alb. Apoi, peria se desprinde de pe dinte şi îşi reia ciclul de 10-15 ori pentru fiecare zonă periată.

În zonele palatinale (dinspre cerul gurii) şi linguale (dinspre limbă), peria dentară este ţinută orizontal şi se deplasează prin mişcări ample, semicirculare în plan vertical, unidirecţional dinspre gingie spre dinte.

Pe partea interioară a dinţilor, peria dentară este ţinută vertical şi execută mişcări rectilinii dinspre gingie spre dinte, în axul dintelui.
Partea ocluzală (cea pe care muşcaţi) se periază prin uşoare mişcări circulare de 10-15 ori pentru fiecare grup de dinţi în parte. Periajul se continuă prin deplasarea progresivă a periuţei în zona imediat învecinată, dar menţinută şi pe  jumatate din zona anterioară.

Îndepărtarea plăcii microbiene şi prevenirea acumulării ei pe dinţi şi suprafeţele gingivale reprezintă condiţia esenţială pentru menţinerea sănătăţii gingivale şi parodontale.

La persoanele cu o dantură sănătoasă, îndepărtarea din timp a plăcii previne apariţia îmbolnăvirii gingivale. Astfel, periajul dentar este prioritar pentru oricare dintre noi.

CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.

Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Vezi Boli/Afectiuni în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Tratamentul personalizat în cancerul colorectal