Geaca de piele: modele preferate de vedete GALERIE FOTO

Geaca de piele a fost, este şi va fi întotdeauna un simbol al libertăţii şi al spiritului de aventură, cucerind, în afară de numele sonore ale rock-ului, multe alte personaje celebre din peisajul hollywoodian.
  • Publicat:

Geaca de piele a fost, este şi va fi întotdeauna un simbol al libertăţii şi al spiritului de aventură, cucerind, în afară de numele sonore ale rock-ului, multe alte personaje celebre din peisajul hollywoodian.

Până să ajungă la statutul de piesă vestimentară cool a anului 2014, jacheta de piele a traversat un drum extrem de interesant de-a lungul a aproape un secol.

La început, aceasta era purtată doar de către aviatori, pentru a-i proteja de intemperiile climatice întâlnite la altitudine. Apoi, geaca de piele şi-a găsit locul şi în garderoba comisarilor ruşi din timpul Războiului Civil, a poliţiştilor şi, nu în cele din urmă, la membrii diferitelor culturi muzicale, precum punkerii sau gothicii.

GALERIA FOTO prezentată mai jos ne arată ce modele de geci de piele preferă, în zilele noastre, vedetele de la Hollywood. Jessica Alba este fan declarat al jachetelor de piele!

Geaca de piele nu şi-a pierdut nici astăzi utlilitatea, fiind apanajul costumelor de protecţie pentru motociclişti. Spre deosebire de cele „obişnuite” însă, acestea sunt mai groase şi mai grele, au o rezistenţă mai mare şi sunt asigurate suplimentar cu materiale plastice pentru protecţie.

Industria cinematografică a jucat, indirect, un rol foarte important în promovarea gecii de piele, pentru că atunci, la fel ca în zilele noastre, oamenii se inspirau din ţinuta idolilor din pelicule.

Gary Cooper din „For whom the bell tolls” (1943) şi Harrison Ford din „Indiana Jones” (1981), două simboluri ale masculinităţii, s-au numărat printre primii care au popularizat geaca de piele în rândul bărbaţilor.

Chiar dacă nu mai este considerată o piesă vestimentară care să se adreseze doar unui anumit tip de public, geaca de piele continuă să aibă un farmec aparte şi să fie un simbol al nonconformismului.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân