Coafurile inspirate din moda japoneză, pe val în 2017!

Tendinţele în materie de coafuri pentru 2017 înclină înspre tunsorile nonconformiste, colorate şi cât mai îndrăzneţe.
  • Publicat:
Coafurile inspirate din moda japoneză, pe val în 2017!

Tendinţele în materie de coafuri pentru 2017 înclină înspre tunsorile nonconformiste, colorate şi cât mai îndrăzneţe.

Hairstylistul Cristi Pascu dezvăluie că, în anul 2017, va continua trendul coafurilor avangardiste în randul acelor femei care vor să fie cool, ieşite din tipar.

Se poartă fie părul tuns foarte scurt, fie coafurile hi-tech, inspirate din moda japoneză.

Intră în galeria FOTO de mai jos şi află ce coafuri funky vor fi la modă anul viitor!

Galerie foto

vezi galeria
8 foto

Hi-Tech şi Harajuku

Combinaţiile inedite de culori câştigă teren încet şi sigur şi în Europa, iar trendurile prezentate au fost bine primite pe scena de la Salon International de la Londra. În 2017 se poartă vopsitul în două sau mai multe nuanţe, care necesită o tehnică foarte bună de execuţie.

În trend sunt combinaţii de galben şi roz, gri cu bej sau mov cu alb.

„Linia tunsorii este arhitecturală, minimalistă, astfel încât layerele de culori sunt foarte bine evidenţiate şi efectul de spectaculozitate este garantat”, spune Cristi Pascu.

Scurt şi extrem

Pentru femeile care îşi doresc o schimbare radicală de look, se poartă acum părul tuns foarte scurt, iar combinaţia de două culori de la lookul anterior se menţine şi aici. Spre exemplu, te poţi tunde periuţă şi partea superioară a coafurii să fie de un bej-arămiu, iar lateralele, tunse foarte scurt, să fie vopsite cu bleu-gri.

Coafuri rebele şi fanteziste

Împletiturile pot fi şi altfel decât romantice şi pot pune în evidenţă personalitatea rebelă a purtătoarei. Vorbim despre coafuri de avangardă, purtabile acum pe stradă.

„Acest tip de coafură se vede spectaculos pe culori mai deschise sau pastel decât pe culori închise. Recomand astfel vopsirea în nuanţe de blond, gri, roz sau bleu”, spune Cristi Pascu.

Este suficient să-ţi împleteşti părul pe lateral, iar restul să-l poţi prinde în cozi sau noduri, obţinând astfel un look mai mult decât îndrăzneţ. 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân