Burberry in stilul boho-chic la London Fashion Week! Franjuri, camuflaj si motive florale!

“Patchwork, Pattern&Prints” se intituleaza colectia de toamna-iarna Burberry Prorsum prezentata in Kensington Gardens, in cadrul Saptamanii Modei de la Londra.
  • Publicat:

“Patchwork, Pattern&Prints” se intituleaza colectia de toamna-iarna Burberry Prorsum prezentata in Kensington Gardens, in cadrul Saptamanii Modei de la Londra in fata unei audiente de exceptie.
Kate Moss, Cara Delevingne, Jourdan Dunn si Naomi Campbell (toate modele prezente in campaniile Burberry), Paloma Faith (muzician), Maggie Gyllenhaal (actrita), Clemence Poesy, Sam Smith (castigator al unui premiu Grammy), Mario Testino (fotograf), Mira Duma, Perminova, Anna Wintour, Lily Donaldson si alti apropiati ai casei de moda britanica au celebrat lansarea acestei colectii cu aer boho-chic pe muzica live a artistei britanice Clare Maguire, acompaniata de London Contemporary Voices si The Langley Sisters.

Inspirata din matlaseurile Durham si tehnica patchwork (care a aparut in casele din Marea Britanie in secolul al XVIII-lea avand rol functional si decorativ), imprimeurile paisley, camuflaj, animal print si  floral, colectia pune accent pe un stil boem si relaxat.
Poncho-ul devine piesa de rezistenta a acestei toamne, caruia i se adauga o serie de trench-uri suprapuse peste rochii A-line scurte si lungi, cu talie inalta. Paleta coloristica contine nuante autumnale de ocru, burgundy, rosu, indigo si verde albastrui, iar ca materiale predomina casmirul, pielea intoarsa, dantela englezeasca, matlaseurile din bumbac Durham si broderia cu oglinzi.

La capitolul accesorii, Cristopher Bailey (Chief  Creative Officer si Chief Executive Officer) a pus accent pe geanta Bucket (prezentata in mai multe variante: din piele intoarsa, animal print, camuflaj, cu check-ul britanic si cu franjuri), poncho-urile din casmir, esarfele lungi cu franjuri care se pot achizitiona si personaliza prin serviciul Runway Made to Order (disponibil in flagship store-ul din strada Luterana nr.4) pana pe data de 9 martie.
Totodata, noutatea acestei colectii reprezinta lansarea cizmelor peste ganunchi cu petice din piele intoarsa, a botinelor din piele de ponei cu franjuri si a ochelarilor de soare cu forme rotunde si lentile in degrade.

Odata cu lansarea colectiei de toamna-iarna, casa de moda britanica a introdus si cateva look-uri noi de make-up: o paleta de nuante smokey pentru pleoape, ruj mat si glow-uri pentru piele pe care le-au purtat Naomi Campbell, Maggie Gyllenhaal, Clemnece Poesy, Susanne Wuest, Kim Min Hee, Nadine Lebaki.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”
Recomandări: