Rosiile, legumele frumusetii

Daca esti obosita, rosiile te pot face sa arati mai fresh decat iti inchipui.
  • Publicat:
Rosiile, legumele frumusetii
Rosiile, aliatele frumusetii tale

Fa cunostinta cu noile vedete ale cosmeticii: rosiile. Din ce in ce mai mult, firmele producatoare de produse de ingrijire le iau din farfurii si le pun direct in creme, de unde fac adevarate minuni asupra pielii.

Mai ales pe timp de vara, cand pielea ta se lupta cu razele neiertatoare ale soarelui, consumul de rosii sau de suc de rosii este excelent pentru frumusetea ta. Uite de ce:

Confera luminozitate pielii

Daca esti obosita, rosiile te pot face sa arati mai fresh decat iti inchipui. Asta pentru ca sunt o sursa de stralucire si luminozitate, datorita continutului bogat de minerale si vitamina C. Ele sunt de asemenea apreciate pentru capacitatile lor purificatoare, datorita carora inchid porii dilatati si curata tenul gras si acneic.

Lupta cu antioxidantii

Rosiile au proprietati puternic antioxidante, continutul lor de vitamine A, B, C, E, de fier si de saruri minerale luptand eficient cu semnele de imbatranire (primele riduri, pete maronii, deshidratare) si cu factorii de poluare de peste zi (stres, poluare).

Principalul lor nutrient, licopenul, este un antioxidant natural, care se fixeaza in straturile superioare ale pielii, de unde lupta cu radicalii liberi si inlatura riscurile de imbatranire.

Hidrateaza si regenereaza

Rosiile au si proprietati hidratante, drept pentru care le poti gasi in produse destinate ingrijirii buzelor, pielii si parului. Vitamina A continuta in ele regenereaza, vitamina B favorizeaza reinnoirea celulara, oligo-elementele (fosfor, brom) si mineralele stimuleaza metabolismul celular.

Sfat pentru acasa: arunca o rosie bine coapta in apa fierbinte. Inainte sa se descompuna, scoate-o si aplic-o pe fata. Dupa 30 de minute, clateste-te si aplica-ti o crema de fata.
Daca esti adepta gomajelor, taie o rosie in felii subtiri si spala-te cu ele.

Samburii si proprietatile sale purificatoare iti vor lasa pielea mai curata, mai stralucitoare si mai luminoasa.

Citeste si Ce trebuie sa stii despre nutrienti

 

 
Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân