Celulita de la A la Z. N-o lăsa să-ţi strice viaţa!

Celulita nu este o afecţiune, ci o caracteristică a grăsimii femeii. Şi este cu atât mai neplăcută cu cât în organism se accentuează dezechilibrul dintre nivelul de estrogeni şi progesteron. Şi cum din păcate dereglarea ciclului menstrual, instalarea sarcinii sau îngrăşarea rapidă sunt fenomene fireşti la o femeie tânără, celulita reprezintă o condiţie des întâlnită. Nu se vindecă, dar se ţine sub control.
  • Publicat:
Celulita de la A la Z. N-o lăsa să-ţi strice viaţa!

Celulita nu este o afecţiune, ci o caracteristică a grăsimii femeii. Şi este cu atât mai neplăcută cu cât în organism se accentuează dezechilibrul dintre nivelul de estrogeni şi progesteron.

Şi cum din păcate dereglarea ciclului menstrual, instalarea sarcinii sau îngrăşarea rapidă sunt fenomene fireşti la o femeie tânără, celulita reprezintă o condiţie des întâlnită. Nu se vindecă, dar se ţine sub control.

Ce este de făcut?
Destul de multe lucruri: pe de o parte, manevre sofisticate, cu efect intens, dar scumpe, pe de altă parte, şi lucruri simple de zi cu zi, însoţite de terapii locale precum aplicarea cremelor anticelulitice, cu drenarea circulaţiei limfatice prin automasaj.

Vorbind de terapii à la longue pentru controlul estetic al celulitei, mă refer la preocupări permanente, la fel cum ştim că trebuie să ne vopsim mereu părul sau să îl tundem periodic.

Cam aşa este şi cu celulita: odată ce am depistat-o, răspunde destul de bine la tratament. Chiar dacă nu dispare, poate fi estompată cu succes.
Produsele de îngrijire anti-celulită trebuie folosite „à la longue” şi aplicate dimineaţa, după duş sau după masajul profesional.

În plus, cheia pielii sănătoase şi siluetei frumoase rămâne combinaţia dintre alimentaţia variată, controlul cantităţilor şi consumul zilnic de fructe şi legume proaspete. Nu poţi scăpa de celulită dacă mănânci multe proteine animale, alimente grase, prea dulci, prea rafinate şi sărăcite în minerale şi oligoelemente, cu mulţi conservanţi.

Celulita – cauze, explicaţii

Aşadar, pernuţele de celulită înseamnă retenţie în exces din cauza dezechilibrului dintre estrogen, cel care creşte retenţia şi progesteron care stimulează eliminarea. Aşa se explică prezenţa celulitei la fetele slabe sau cu ciclul neregulat, de exemplu. În afară de estrogeni, prolactina şi hormonii tiroidieni influenţează celulita.

Prolactina, produsă de hipofiză, stimulează retenţia hidrică în ţesutul adipos, iar producţia scăzută de hormoni tiroidieni favorizează celulita din cauza unei producţii excesive de estrogeni şi implicit retenţia de apă în ţesutul conjunctival şi reducerea lipolizei ce favorizează creşterea masei de grăsime.

O serie de alte afecţiuni endocrine care se manifestă prin dereglări ale nivelelor normale de hormoni generează sau agravează celulita, cum ar fi adenomul de hipofiză, hiperprolactinemia (producţia excesivă de prolactină), hipotiroidia sau afecţiuni ale glandelor corticosuprarenale.

Atenţie şi la hiperestrogenemia care apare în cazul tratamentelor cu hormoni de substituţie, la menopauză! Evitaţi şi variaţiile foarte mari de greutate, cauzate de o alimentaţie hipercalorică şi lipsa sportului. Acestea împreună cu expunerea excesivă la soare sunt cei mai mari duşmani ai fermităţii pielii.

Celulita – diagnostic şi stadializare

Există multe metode pe care medicii dermatologi sau esteticieni le folosesc pentru a diagnostica şi trata celulita. De aceea, este important stadiul în care se află, cea mai cunoscută fiind termografia clasică – foloseşte o placă de cristale lichide ce îşi schimbă culoarea în funcţie de temperatura pielii şi anume: albastru în zonele calde, bine irigate cu sânge şi deci sănătoase şi maroniu în zonele cu celulită, cele slab irigate.

În prezent, însă se preferă termografia computerizată, cu plăci cu senzori, iar rezultatul poate fi salvat în computer şi păstrat ca martor în evaluarea rezultatelor. Bineînţeles, termografia doar ne orientează, însă ecografia ultrasonică de exemplu ajută medicul dermatolog să distingă cu ajutorul sondei cu ultrasunete prezenţa cu exactitate şi întinderea acumulărilor fibroase, sclerotice şi edematoase.

Fiecare medic preferă un anumit tip de investigaţie, atât pentru diagnostic, cât şi pentru urmarea ulterioară a evoluţiei celulitei sub tratament. De exemplu, o serie de medici folosesc videocapilaroscopia, alţii analiza impedenzometrică. Videocapilaroscopia culege imagini mărite şi detaliate ale pielii cu celulită cu ajutorul unui aparat foto computerizat şi cu ajutorul unui program specific examinează capilarele.

În zonele sănătoase, acestea se prezintă ca o reţea uniformă, în timp ce în zonele cu stază prezintă dilatări şi întreruperi. Analiza impedenzometrică urmăreşte compoziţia corpului în ce priveşte apa, masa slabă şi masa grasă. Constă în aplicarea unei perechi de electrozi conectaţi la computer, pe spatele mâinii şi unui picior, stabilizându-se astfel procentajul amintit şi orientând asupra tipului de celulită (fibromatoasă sau edematoasă).

Există o tipologie a femeii cu risc mare de celulită: balcanică sau mediteraneană, sedentară, supraponderală, care fumează, face abuz de medicamente, cafea sau alcool, care poate prezenta un ciclu neregulat, constipaţie, o dietă nesănătoasă şi haotică, săracă în fructe şi legume –   predominant acidă, stresată, neliniştită cu o stare psihică negativă şi a cărei mamă sau bunică prezintă, de asemenea, celulită.

Dacă această doamnă prezintă mai mult de jumătate din cele enumerate şi în plus mai poartă şi haine strâmte cu regularitate, se poate înscrie drept „candidată” sigură la celulită!

Celulita – soluţii eficiente

În cabinetele de estetică medicală, pentru eliminarea celulitei se practică radiofrecvenţa, bi sau tripolară, masajul (manual sau endermologic), mezoterapia, oxigenozonoterapia împotriva celulitei. Cea mai „amuzantă” şi relaxantă metodă de a administra ozon direct asupra ţesuturilor este „capsula cu ozon” întâlnită în multe saloane de frumuseţe şi la noi în ţară.

Ozonul aplicat astfel acţionează asupra globulelor roşii, mărind viteza de circulaţie în capilare, oxigenarea şi metabolismul local, accelerează lipoliza (fragmentarea lanţurilor lipidice) şi reduce retenţia de apă. Mai există şi o formă mai invazivă, dar şi mai eficientă de tratament care constă în injectarea de oxigen molecular O 2, îmbogăţit cu ozon – O 3 direct în pernuţe.

Carboxiterapia constă în injectarea cu un ac foarte fin direct în pernuţele de celulită a anhidridei carbonice CO2. Masajele cu uleiuri îmbogăţite cu extracte şi tincturi din plante pun accent pe acţiunea depurativă, diuretică şi sudorifică şi astfel contribuie la îmbunătăţirea aspectului general al pielii.

Elementele active din plante sunt preluate prin intermediul circulaţiei sanguine periferice, fiind distribuite apoi în corp. Metodele naturiste valorifică efectele terapeutice ale iederei, păpădiei, cozii şoricelului, muşeţelului, salviei, rozmarinului.

Dieta în celulita

Dieta eficientă în celulită urmăreşte să exercite o funcţie de echilibrare şi dezintoxicare a întregului organism şi să combată constipaţia.
Ea nu trebuie confundată cu dietele de slăbire pentru că, aşa cum ştim, dietele restrictive recomandate de nutriţionist pentru eliminarea mai multor kilograme în plus pot fi dezechilibrate: cel mai bun exemplu este dieta Atkins, bazată doar pe proteine animale!

De aceea, ele se respectă doar pe o perioadă scurtă, sub monitorizarea medicului, iar diversificarea ulterioară se face treptat.

Dieta contra celulitei trebuie să fie normo sau hipocalorică, echilibrată şi variată, bogată în fructe proaspete, salate verzi, legume crude, cereale, toate cât mai puţin prelucrate termic, bogată în apă şi lichide, gen supe de zarzavat sau de peşte, sucuri naturale, aromată cu cât mai multe mirodenii şi ierburi, redusă în grăsimi şi proteine animale, fără prăjeli, mezeluri, grătare, mici şi cârnaţi.

Dieta recomandată este predominant vegetariană, deci cu efect final alcalinizant şi nu acid. Vorbind de „alimente minune”, se spune despre kiwi că ar ajuta la eliminarea celulitei! De asemenea, se mai consideră eficient contra celulitei inul, sub formă de ulei sau seminţe, adăugat la salate sau în amestecul de cereale integrale de dimineaţă.

Pentru a evita agravarea celulitei, ar trebui să nu abuzăm nici de cartofi, morcovi, orez nedecorticat pentru că se pare că au o acţiune relativ astringentă.

Alte solutii la îndemâna tuturor

  • Atenţie la încălţăminte şi pantalonii prea strâmţi: celulita este generată de tensiunea mare de la nivelul gambelor şi coapsei, care implică stagnarea lichidelor în picioare şi încetinirea întoarcerii sanguine şi limfatice.
     
  • Utilizează inteligent sarea în dietă – nu o elimina de tot pentru că afectezi reechilibrarea potasiului din fructe (important în dieta anticelulitică). În schimb, foloseşte sarea de mare sau de salină, bogată în iod, magneziu, zinc, fluor, brom şi bor, cu un rol important în menţinerea sănătăţii şi frumuseţii ţesuturilor.
     
  • Evită constipaţia prin metode naturale şi foloseşte laxativele doar ocazional şi cu prudenţă.
     
  • Consumă kiwi (3 pe zi) pentru acţiunea tonică asupra colonului şi cereale integrale, cât mai naturale.
     
  • Înotul, aqua gym, mersul pe bicicletă reprezintă tipuri de mişcare şi sport recomandate persoanelor cu celulită.
     
  • Apelează din când în când la drenajul limfatic, pentru a stimula eliminarea toxinelor din corp.
     
  • Aşadar, o dată conştientizată existenţa celulitei, trebuie să alegem produse de îngrijire cât mai de calitate şi să sincronizăm utilizarea lor cu ritmul natural al corpului.
Urmărește CSID.ro pe Google News
Elena Nistor
Elena Nistor este redactor colaborator al site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”, articolele sale fiind dedicate sănătăţii şi sexualităţii. Temele pe care le abordează Elena Nistor se bucură de mare succes în rândul celor care îşi doresc să afle informaţii utile în ceea ce priveşte ...
citește mai mult
Regulile expunerii corecte la soare
Regulile expunerii corecte la soare
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”