6 mituri despre îngrijirea pielii demontate de medicul dermatolog

Îngrijirea pielii este unul din domeniile în care întâlnim sfaturi la tot pasul, care sunt fie promovate de diverse reclame la produse cosmetice, fie idei larg răspândite şi repetate atât de des, încât au ajuns la rang de reguli de baza dacă ne dorim un ten sănătos şi tânăr cât mai multă vreme.
  • Publicat:
6 mituri despre îngrijirea pielii demontate de medicul dermatolog

Îngrijirea pielii este unul din domeniile în care întâlnim sfaturi la tot pasul, care sunt fie promovate de diverse reclame la produse cosmetice, fie idei larg răspândite şi repetate atât de des, încât au ajuns la rang de reguli de baza dacă ne dorim un ten sănătos şi tânăr cât mai multă vreme.

Domnul doctor Laurenţiu Vlădău, medic specialist dermatolog în cadrul Clinicii Hebra Dermatologie, a adus în discuţie şase din cele mai cunoscute astfel de sfaturi şi explică cu argumente medicale dacă sunt mituri sau nu şi care este adevărul din spatele lor.

1. Tenul gras nu are nevoie de hidratare 

Deşi poate părea greu de crezut, tenul gras poate să devină şi el deshidratat. Sebumul, sau uleiul caracteristic tenului gras, se varsă la suprafaţa pielii din glandele sebacee aflate profund în piele. El nu oferă, însă, niciun avantaj în ceea ce priveşte hidratarea pielii. Aceasta este menţinută datorită unor lipide produse ca urmare a procesului de reînnoire a epidermului la fiecare 28 de zile, care formează o anvelopă de protecţie împotriva pierderilor de apă şi care au o compoziţie diferită de cea a sebumului. Principala moleculă care are rol în hidratare este acidului hialuronic din stratul mijlociu al pielii care fixează şi menţine apa în derm.

„Persoanele cu ten gras nu sunt scutite de ritualul de hidratare a tenului, în cazul lor cele mai potrivite fiind cremele şi serurile pe bază de hidroxiacizi care neutralizează sebumul, combinate cu produse care stimulează producţia naturală de acid hialuronic sau intervenţii precum peelingurile chimice hidratante sau injecţiile cu acid hialuronic”, explică domnul doctor Laurenţiu Vlădău.

Persoanele cu ten gras nu sunt scutite de ritualul de hidratare a tenului, în cazul lor cele mai potrivite fiind cremele şi serurile pe bază de hidroxiacizi care neutralizează sebumul, combinate cu produse care stimulează producţia naturală de acid hialuronic sau intervenţii precum peelingurile chimice hidratante sau injecţiile cu acid hialuronic”, explică domnul doctor Laurenţiu Vlădău.

Tenul gras are şanse mai mari să dezvolte leziuni inflamatorii, care în urma expunerii la soare, duc la apariţia petelor pigmentare. Din acest motiv, este importantă folosirea unei creme cu factor de protecţie, dar şi evitarea produselor de machiaj pe bază de ulei. „Procedurile cosmetice preferate de persoanele cu seboree sunt peelingurile chimice cu acid glicolic, salicilic şi lactic, deoarece acestea duc la o uniformizare a texturii pielii, reducerea cantităţii de ulei şi prevenirea leziunilor acneiforme”, a completat specialistul dermatolog.

2. Nu avem nevoie de protecţie solară într-o zi noroasă

Radiaţiile UV ating suprafaţă Pământului chiar şi într-o zi noroasă, astfel că protejarea pielii este necesară în fiecare zi indiferent de anotimp, prin aplicare unei creme cu indice SPF.

“De asemenea, doamnele nu ar trebui să cadă pradă ideii că purtarea machiajului cu indice SPF le protejează. Ar fi necesară aplicarea unei cantitatea de machiaj de 14-15 ori mai mare de fond de ten sau pudră decât de obicei pentru a atinge nivelul de protecţie pe care îl poate oferi un produs realizat special în acest scop”, spune domnul doctor Laurenţiu Vlădău.

3. Machiajul cauzează acneea

Nu există studii care să indice clar faptul că machiajul poate cauza acnee.

Produsele de machiaj sunt realizate tocmai pentru a rămâne pe partea superioară a pielii; ele nu sunt absorbite în pori şi nici nu cauzează probleme, cum ar putea face spre exemplu cremele hidratante grase, emoliente.

În schimb, acneea poate apărea dacă este sărit seara procesul de demachiere, iar machiajul rămâne pe ten chiar şi pe timp de noapte.

4. Mit: pielea ar trebui să se simtă strâmtă după spălare

Dacă tenul nu are o senzaţie de proaspăt şi suplu după spălare, acest lucru înseamnă că a fost folosit un produs care este mult prea dur cu pielea. Produsele prea dure cu tenul privează pielea de uleiuri naturale şi, în consecinţă, pot fi evidenţiate ridurile, iar în unele cazuri se poate declanşa un episod de acnee, deoarece glandele sebacee vor secreta sebum în exces în aceste situaţii.

5. Dacă tenul este curăţat des, acneea va dispărea

Aceasta este una dintre cele mai comune mituri cu privire la acnee. „Din păcate, însă, frecevenţa demachierii folosind o presiune prea mare, sau supraexfolierea pielii nu vor face decât să agraveze problema. Tenul acneic are nevoie de fapt, de un nivel mic sau mediu de sebum pentru a se proteja. Persoanele care „tratează” pielea grasă cu produse pe bază de alcool adesea observă că în final pielea rămâne deshidratată, iritată, sensibilizată şi chiar mai grasă decât era la început”, explică domnul doctor Laurenţiu Vlădău.

Bacteriile cauzatoare de acnee se află mai adânc în foliculi sub piele, astfel că spălarea tenului la suprafaţă nu va face ca afecţiunea să dispară. Pielea acneică are nevoie de produse care conţin acid salicilic, pentru a curaţa profund şi îndepărta impurităţile de la suprafaţă sau de peroxid de benzoil, care are efect antibacterian.

6. Apa caldă deschide porii, iar apa rece îi închide

Porii nu sunt sensibili la temperatură. Apa fierbinte duce la vasodilataţie şi ulterior la edematiere (“umflare”) temporară a pielii. Acest lucru face porii, sau orificiile de deschidere a glandelor sebacee, mai dilataţi şi vizibili. În cazul apei reci, efectul este invers. Aceste procese durează  secunde sau minute şi nu au semnificaţie majoră asupra caracteristicilor pielii.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”