Frumuseţea are vârsta ei…

... şi un anume farmec care nu are întotdeauna legătură cu pielea perfect întinsă şi netedă sau cu clasicele măsuri 90 - 60 - 90. Frumuseţea nu are aceleaşi standarde pentru fiecare vârstă, iar noi ar trebui să acceptăm faptul că nici o tehnologie nu ne va transforma în nişte fetişcane, odată ce nu mai suntem asta!
  • Publicat:
Frumuseţea are vârsta ei...

… şi un anume farmec care nu are întotdeauna legătură cu pielea perfect întinsă şi netedă sau cu clasicele măsuri 90 – 60 – 90. Frumuseţea nu are aceleaşi standarde pentru fiecare vârstă, iar noi ar trebui să acceptăm faptul că nici o tehnologie nu ne va transforma în nişte fetişcane, odată ce nu mai suntem asta!

Până la 19 ani creştem, după 20 de ani îmbătrânim. Am aflat acest adevăr cu mulţi ani în urmă, pe vremea când eram încă “în creştere” şi mi-a rămas întipărit în memorie precum tabla înmulţirii, drumul spre casă sau regula demachierii obligatorii în fiecare seară.

E un fel de lege după care am funcţionat în toţi anii ulteriori descoperirii pe care, cu timpul, am constatat-o şi simţit-o pe propria piele: schimbările care au loc în corpul nostru odată ce am trecut pragul “îmbătrânirii” se insinuează lent, uşor, pe furiş, iar când realizăm ce s-a întâmplat, nu avem decât să le tolerăm caracterul ireversibil.

Să fim realiste, perfecţiunea nu se ascunde pe fundul recipientelor cu creme luxuriante, căci ridurile vor apărea chiar în ciuda îndârjirii cu care le aplicăm. Nici dietele restrictive nu ajută la eliminarea definitivă a kilogramelor în plus, odată ce conformaţia a “dictat” dispunerea lor.

Există însă metode sănătoase, adaptate femeilor mature, pentru a-şi regăsi şi menţine frumuseţea, sub altă formă decât în anii tinereţii.

Greutatea, formele şi hainele din tinereţe

Metabolismul îşi pierde aplombul pe măsură ce anii trec, iar studii peste studii au demonstrat că arderile calorice încetinesc pasul odată ce înaintăm în vârstă. De unde rezultă că avem tendinţa mai evidentă de a ne îngrăşa după o anumită vârstă, ceea ce este normal. Dacă în liceu mâncam dulciuri zilnic, iar cântarul nu zbiera sub apăsarea noastră, după 30 de ani – să zicem, aceeaşi cantitate de dulciuri ne poate transforma vizibil, de la o zi la alta.

Ca să ne menţinem la acelaşi număr de kilograme ca în anii tinereţii, trebuie să facem acum nişte sacrificii la care nici nu ne-am fi gândit, în trecut. În plus, ne bucurăm degeaba că am reuşit să mai închidem fermoarul celebrei rochii în care am dansat la Balul Bobocilor, după 30 de ani acelaşi număr de kilograme ia o altă formă, sunt altfel distribuite.

O adolescentă are o conformaţie caracteristică, osatura stă altfel, pielea este mai plină, carnaţia mai fragedă. În lipsa sportului, o doamnă poate ţine câte diete pofteşte, trupul ei nu va mai arăta ca în vremea când făcea sprint între sălile de cursuri. Prin urmare, nu vă judecaţi corpul doar prin prisma valorii afişate de cântar.

Mai mult decât atât, câteva kilograme în plus, acumulate odată cu anii, sunt chiar recomandate, altfel faţa îşi pierde conturul pentru că se subordonează şi ea legilor gravitaţiei, iar ridurile vor fi mai evidente.

Aţi observat, nu-i aşa, că între persoanele mai în vârstă, cele care sunt slabe au mai multe riduri decât cele care sunt uşor mai plinuţe? Mâncaţi sănătos, dar nu vă înfometaţi şi faceţi sport, mult sport, pentru că acesta vă menţine nu doar în formă, ci şi frumoase.

Sportul, acest panaceu

Pe lângă faptul că previne anchilozarea mai ales în cazul doamnelor care-şi petrec cea mai mare parte a timpului la birou şi o serie de alte boli pe care
le-am tot amintit în paginile revistei sau pe site-ul nostru (www.csid.ro), sportul este cea mai importantă cale spre un trup frumos.

Gândiţi-vă la Jennifer Aniston sau la Geri Halliwell. Ambele gravitează în jurul vârstei de 40 de ani, însă arată absolut uimitor. Picioarele şi abdomenele lor sunt poate mai tonice decât ale unei tinere care se îndoapă zilnic cu cartofi prăjiţi. Sportul este secretul, antrenamentele zilnice dau rezultate.

Atenţie însă la cele care vă suprasolicită încheieturile! După 30 de ani e bine să nu exageraţi, iar după 40 de ani profilaţi-vă pe sporturi mai blânde pentru oase, cum ar fi yoga sau Pilates. Fiţi consecvente, nu vă mulţumiţi cu o singură incursiune pe săptămână la sală, pentru că rezultatele vor apărea (dacă vor apărea!) când vă veţi fi pierdut deja răbdarea.

Lucraţi cu seriozitate căci, reţineţi, acelaşi program de sport care în tinereţe vă transforma după câteva săptămâni în Miss Fitness, acum nu mai e la fel de eficient. După 30 de ani, e nevoie de mai mult efort pentru a “dresa” musculatura. Explicaţia? Sub influenţa hormonilor şi a trecerii timpului, masa musculară pierde teren în favoarea grăsimii.

Pentru că ne petrecem cea mai mare parte a timpului şezând, după ani şi ani, muşchilor le e greu să se reacomodeze cu mişcarea. Potrivit unui studiu derulat la Universitatea Jyväskylä din Laponia, musculatura adulţilor, per ansamblu, este inactivă circa 70% din timpul zilei. După perioade lungi de inactivitate, metabolismul se întoarce şi el împotriva noastră, favorizând acumulările de grăsime.

Dacă vreţi să aveţi un corp sculptat nu este de ajuns să vă deplasaţi de acasă la serviciu şi invers pe jos sau să ignoraţi liftul. Este nevoie de mult mai mult, mai ales dacă vorbim despre doamnele trecute de prima tinereţe.

Diete sau stil de viaţă?

Una dintre cele mai mari erori ale femeilor care vor să slăbească după ce kilogramele au năvălit spre ele cu ciudă este stabilirea unei diete slab calorice, pe termen limitat. Din start au bifat două greşeli: regimul sărac în calorii perturbă metabolismul şi echilibrul hormonal, iar revenirea la stilul alimentar dinainte de dietă îi deschide larg uşa efectului yo-yo.

În cele ce urmează, voi cita doar unul dintre milioanele de studii ce demonstrează cât rău ne fac dietele restrictive. Oamenii de ştiinţă de la University of Melbourne, Australia, au supus testelor un grup de 50 de persoane supraponderale care au ţinut o dietă restrictivă timp de 10 săptămâni. Ce s-a întâmplat după? S-au pierdut multe kilograme şi apoi s-au pus la loc cam tot atâtea.

Hormonii responsabili cu apetitul au ţopăit în sus şi-n jos, metabolismul şi-a pierdut orientarea, iar oamenii s-au trezit cu kilogramele pierdute la loc. Explicaţia: atunci când vă schimbaţi radical regimul, adică începeţi o dietă draconică, pierdeţi rapid în greutate, însă schimbările sunt mult mai profunde decât se observă după primele zile.

Rata metabolismului scade cu circa 20 – 30 de procente ca răspuns la deficitul caloric. Şi tot pentru a se adapta la noua raţie calorică, organismul îşi ajustează consumul. Practic, consumaţi puţin, corpul arde puţin. Iar efectele nu vor întârzia să apară: cu cât mâncaţi mai puţin, cu atât veţi pofti mai mult la mâncare, iar pentru că este privat de nutrienţii de care are nevoie zilnic, corpul va începe să topească nu doar grăsimi, dar şi masă musculară.

Soluţia pe termen lung este schimbarea completă a stilului de alimentaţie. Uitaţi definiv de mâncarea nesănătoasă, cum sunt preparatele ce abundă în grăsimi trans, dulciurile rafinate, carnea procesată sau prăjelile. Obişnuiţi-vă să mâncaţi sănătos şi veţi vedea că veţi ajunge în mod natural la silueta mult visată, fără eforturi, fără să vă distrugeţi ritmul intern. 

Ridurile pot fi oricând gonite

20 de ani am râs, ne-am strâmbat, am plâns, am stat la soare, uneori am mai adormit fără să ne demachiem, după o noapte plină de distracţii, alteori am stat afară o zi întreagă în vânt şi ploi. Acum observăm că primele linii fine au început să ne încadreze ochii. După 30 de ani, unele dintre ele s-au transformat în riduri adânci, lungi, urâte.

E semn că am ştiut să trăim fiecare secundă pe care viaţa ne-a oferit-o, am trăit-o intens, ne-am exprimat emoţiile în cel mai vizibil mod. Dar există şi un revers al medaliei. Principalul motiv pentru care pielea din jurul ochilor se ridează este caracterul ei delicat, ne explică Rebecca Tung, dermatolog la Loyola University Health System, Statele Unite.

De asemenea, pe măsură ce anii trec, corpul nu mai produce suficient colagen, astfel încât pielea îşi pierde elasticitatea şi fermitatea. Astfel, în primul rând reduceţi expunerea la soare şi folosiţi întotdeauna creme cu protecţie solară. Acesta este un “must” la orice vârstă. De asemenea, nu ieşiţi din casă fără ochelari de soare, atunci când lumina de afară vă deranjează cât de puţin.

Veţi observa că nu veţi mai fi nevoite să vă mijiţi ochii, ceea ce înseamnă că putem trece la următorul pas, relaxarea. Pielea din jurul ochilor trebuie să fie relaxată mereu, prin urmare efectuaţi un masaj rapid cu degetele la sfârşitul fiecărei zile. Apoi, când a sosit momentul, puteţi trece şi la metode ceva mai intervenţioniste.

Injecţiile cu toxină botulinică ajută musculatura din zonă să se relaxeze total, însă nu exageraţi. Altfel veţi obţine acel aspect îngheţat cu care s-au ales multe celebrităţi speriate de bătrâneţe. Ba mai mult, dacă apelaţi la ele mai des decât o dată pe an veţi observa că, în timp, se vor forma riduri în alte zone, care să le substituie pe cele “şterse” de toxină.

O altă metodă de reîntinerire o reprezintă substanţele de umplere, care redau volumetria facială, netezesc ridurile şi şanţurile apărute în timp. Aceste substanţe au avantajul că rezolvă o mai are gamă de probleme ce survin odată cu îmbătrânirea, nu doar ridurile. Din pricina redistribuirii grăsimii şi a altor alterări structurale, generate de schimbările în forma, poziţia şi compoziţia pielii, ţesutului adipos, a muşchilor şi a oaselor, faţa unei femei trecute de 35 – 40 de ani nu mai are rotunjimea, conturul şi volumul amplu din tinereţe.

În special dacă doamna în cauză insistă să se menţină la kilogramele din liceu, adică exact ce am dezbătut mai devreme. După ce îşi pierde plenitudinea, tenul matur îşi poate reveni cu ajutorul acestor substanţe care se insinuează exact acolo unde există “goluri”. Nu uitaţi nici de petele maronii care, susţin oamenii de ştiinţă, apar pentru că hemoglobina şi melanina încep să se concentreze numai pe anumite zone.

Acestea ne fac să arătăm mai bătrâne decât suntem, iar soluţiile sunt tratamentele laser, peelingurile chimice, lumina intens pulsată. Şi, nu în ultimul rând, să amintim şi odihna care, după cum se spune, este “cea mai bună cremă de faţă”. Culcaţi-vă înainte de miezul nopţii şi odihniţi-vă la prânz atunci când aveţi ocazia. Veţi vedea efectele minune… la trezire!


Citeşte şi: Cum slabesti dupa 30 de ani?

A fi femeie poate fi… fatal!

Corpul te dezamageste? Actioneaza rapid!

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Diana Suciu
Diana Suciu este un jurnalist cu experienţă în realizarea de ştiri şi articole pentru on line, fiind unul dintre primii redactori ai site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”. De-a lungul timpului, Diana Suciu a scris sute de ştiri, articole şi interviuri atât pentru revista “Ce se întâmplă, ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân