Anticorpi anti-desmozomali (pemfigus)

Informatii generale

Pemfigusul include un grup de boli autoimune caracterizate prin leziuni intraepiteliale la nivelul tegumentului si mucoaselor. Inainte de introducerea terapiilor cu glucocorticoizi si imunosupresoare aceastea erau frecvent considerate afectiuni cu potential letal. Din acest grup fac parte pemfigusul vulgar si pemfigusul foliaceu. Pemfigusul vulgar afecteaza atat mucoasele cat si tegumentul, spre deosebire de pemfigusul foliaceu care asociaza doar leziuni epidermice. Alte forme de pemfigus sunt reprezentate de pemfigusul paraneoplazic care se dezvolta in special la pacientii cu limfom si pemfigusul indus medicamentos care se produce predominant dupa administrarea de penicilamina.

Pemfigusul se dezvolta ca urmare a interactiunii dintre predispozitia genetica si unii factori exogeni. Prezenta unor focare de pemfigus foliaceu in America de Sud sugereaza ca aceasta afectiune ar putea fi declansata la persoanele susceptibile de un agent infectios neidentificat pana in prezent, a carui antigene mimeaza structura unor elemente cutanate. Pe de alta parte, a fost demonstrata si o asociere a bolii cu antigenele de histocompatibilitate HLA-DR4 si HLA-DQ8 la pacientii evrei, la care se adauga HLA-DR6 si HLA-DQ5 la cei de alta origine3.

Studii de imunofluorescenta indirecta au evidentiat faptul ca ambele forme de pemfigus sunt cauzate de prezenta autoanticorpilor indreptati impotriva unor molecule de adeziune calciu-dependente ce intra in alcatuirea desmozomilor (jonctiuni intercelulare).

Aceste antigene sunt proteine transmembranare situate pe suprafata keratinocitelor si sunt reprezentate de desmogleina 1 (DSG1) in pemfigusul foliaceu si desmogleina 3 (DSG3) si/sau DSG1 in pemfigusul vulgar. Autoanticorpii anti-desmogleine, formati in serul persoanelor afectate si prezenti pe suprafata celulelor epiteliale atat la nivelul cat si in jurul zonelor afectate, determina pierderea aderentei intre celule, principala cauza a formarii veziculelor in pemfigus2. 

Desi diferitele boli cutanate buloase au anumite caracteristici specifice care le disting de cele mai multe ori, manifestarile clinice sunt atipice si se suprapun cu alte afectiuni. Diagnosticul se bazeaza atat pe studii histologice cat si pe testarea autoanticorpilor serici. La examenul prin imunofluorescenta directa a preparatelor de biopsie cutanata sau de membrana mucoasa prelevate perilezional se observa prezenta unor depozite de IgG, IgG4 si frecvent de complement C3 in spatiile intercelulare, la pacientii cu toate variantele clinice de pemfigus.

Prin imunoflourescenta indirecta pot fi pusi in evidenta in serul pacientilor anticorpi IgG indreptati impotriva suprafetei keratinocitelor prezenti in toate formele de pemfigus veritabil, la aproximativ 75% dintre pacientii cu boala activa. Titrurile anticorpilor se coreleaza cu gradul de activitate a bolii si raspunsul la tratament2;3.

Recomandari pentru determinarea anticorpilor anti-desmozomali – utilitate in diagnosticul pacientilor suspectati ca avand pemfigus (impreuna cu examenul histologic); monitorizarea raspunsului terapeutic al pacientilor cu pemfigus2.

Recoltarea

Pregatire pacient – nu este necesara o pregatire speciala1.

Specimen recoltat – sange venos1.

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator1.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare; se lucreaza serul proaspat; daca acest lucru nu este posibil, serul se pastreaza la 2-8°C, la -20°C sau la -70°C1.

Volum proba – minim 2 mL ser1.

Cauze de respingere a probei: specimen hemolizat, ser lipemic sau contaminat bacterian1.

Stabilitate proba – serul separat este stabil 7 zile 2-8°C; timp indelungat la -20°C; nu decongelati/recongelati1.

Metoda si interpretarea rezultatelor

Metoda – imunofluorescenta indirecta; ca substrat  sunt folosite sectiuni de esofag de maimuta1.

Valori de referinta

Anticorpi antidesmozomali – negativ.

In cazul rezultatelor pozitive se va comunica titrul anticorpilor. Dilutia initiala a serului este de 1/101.

Interpretarea rezultatelor

In cazul unui rezultat pozitiv se observa o fluorescenta a jonctiunilor intercelulare din epiteliul stratificat cu un aspect caracteristic de „sarma ghimpata”1.

Limite si interferente

Un rezultat pozitiv indica prezenta anticorpilor anti-desmozomali si nu identifica in mod specific un anumit tip de pemfigus.

Un rezultat negativ nu exclude prezenta pemfigusului. Anticorpii antinucleari, antimitocondriali, anti-fibra musculara neteda si anti-muschi striati pot reactiona cu substratul utilizat; prezenta acestora trebuie insa confirmata pe substraturi specifice1.

Deoarece un titru detectabil de anticorpi poate fi gasit foarte rar si la persoanele normale interpretarea rezultatelor trebuie facuta in corelatie cu manifestarile clinice1;3.