Anti-tiroglobulina

Informatii generale

Tiroglobulina este sintetizata in glanda tiroida, fiind principalul component din lumenul foliculului tiroidian. Impreuna cu peroxidaza specifica tiroidei (TPO) detine un rol esential in iodinarea L-tirozinei si in formarea hormonilor tiroidieni T3 si T4. Atat tiroglobulina cat si TPO sunt potential autoantigenice.

Niveluri crescute de anticorpi anti-tiroglobulina si anti-TPO sunt sugestive pentru  tiroidita cronica Hashimoto.

Anticorpii fata de tiroglobulina pot fi depistati la 70-80% din pacientii cu tiroidita autoimuna, inclusiv boala Hashimoto, si la aproximativ 30% din pacientii cu boala Graves1;2.

Recomandari pentru determinarea anticorpilor anti-tiroglobulina – suspiciune de tiroidita autoimuna cu anti-TPO negativ; boala Graves fara infiltrat limfocitar; monitorizarea pacientilor cu tiroidita Hashimoto; excluderea posibilelor interferente analitice generate de anticorpii anti-tiroglobulina la determinarea tiroglobulinei1;2.

Recoltarea

Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate)2.

Specimen recoltat – sange venos2.

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator2.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare; se lucreaza serul proaspat; daca acest lucru nu este posibil, serul se pastreaza la 2-8°C sau la -20°C2.

Volum proba – minim 0.5 mL ser2.

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat2.

Stabilitate proba – serul separat este stabil 3 zile la +2°C-+8°C ;1 luna la -20°C; nu decongelati/recongelati2.

Metoda

Metoda – imunochimica cu detectie prin electrochemiluminiscenta (ECLIA)2.

Valori de referinta – < 115 UI/ml2.

Factor de conversie:  UI/ml = kUI/l

Limite si interferente

Testul se poate pozitiva si in alte afectiuni autoimune, in special in anemia pernicioasa. Acesti autoanticorpi pot fi prezenti, intr-un procent redus, si la indivizi sanatosi, mai ales la femeile varstnice1.

• Interferente analitice

Pot produce interferente cu unele componente ale kit-ului si conduce la rezultate neconcludente urmatoarele:

– tratamentul cu biotina in doze mari (>5 mg/zi); de aceea se recomanda ca recoltarea de sange sa se  faca dupa minimum 8 ore de la ultima administrare;

– titrurile foarte crescute de anticorpi anti-streptavidina si anti-ruteniu2.

Bibliografie

1. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication

2. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog

Toate materialele si sfaturile furnizate prin intermediul CSID.ro trebuie vazute ca simple informatii si nu ca analize si sfaturi medicale complete. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. Toata informatia prezentata pe site este furnizata fara nici un fel de garantie, expresa sau sugerata. Informatia prezentata poate include inacurateti de ordin tehnic sau erori de tastat. Informatiile acestui site va sunt oferite cu buna credinta, din surse apreciate ca fiind de incredere.

Vezi Analize medicale în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Thai Massage, abordarea holistică pentru well-being